Media sociala, partidele si votul. Partea 2

In articolul anterior referitor la partidele politice si prezenta pe internet am incercat sa arat faptul ca in epoca actuala internetul poate ajuta la cresterea si mentinerea unui politician pe scena politica si in vizorul electoratului. Singura conditie: interactiunea si dialogul cu netizenii.

Am primit ca principala critica lipsa de timp pentru a dezvolta un dialog. Realitatea insa cred ca este in alta parte: lipsa obisnuintei dialogului direct cumulata cu fuga de efortul de adaptare la un set minimal de proceduri de lucru noi.

Este si normal, tinand cont de faptul ca pentru multi politicieni de pe scena noastra politica post elicopteriada, accederea la scaunul vizat era scopul care extenua toate fortele (mentale, fizice si financiare), dupa care, furtunile de partid sau cele ale societatii oricum ocupau tot timpul, iar reintoarcerea la electorat era la 4 ani cand se refacusera resursele de aruncat in joc pentru recastigarea scaunului.

De ce internetul nu este deschis oricarui politician roman:
Pentru a fi capabil sa dialoghezi pe teme politice trebuie in primul rand sa te intereseze politicul ca si mijloc de a face ceva, de a lasa ceva in urma, de a produce o schimbare. Pentru asta, trebuie sa ai o legatura fie cu fenomenul politic si social de la noi, fie cu domeniul in care vrei sa faci schimbarea. Sau cu ambele.

Daca atunci cand intri in lupta politica si/sau electorala ti-ai propus o misiune, ai intrezarit eventual o nisa si cateva cai de a ajunge la indeplinirea misiunii si esti in cautare de solutii - atunci nu numai ca vei gasi in dialogul cu cetatenii o placere dar si o sursa inestimabila de solutii.

Uitandu-ne la blogurile politicienilor observam ca au un oarece succes cei care exprima o ingrijorare, care pun o intrebare, care par sa treaca macar si minimal dincolo de simplul comunicat. Daca mai si raspund la sugestiile sau comentariile postate de vizitatori, deja petrecandu-se un minim de dialog, atractia este si mai mare pentru ceilalti cetateni.

Dupa descoperirea Google ca arma politica, e timpul sa descoperim forta comunitatilor online de la noi pentru gasirea de solutii.

Capcana feedback-ului fals: Numarul de prieteni. Lozincile. Incurajarile si Like-ul.
Pentru a iesi din sfera blogurilor vom trece la un alt instrument uzitat in ultima perioada: pagina proprie de facebook. Vom gasi deja mai multi politicieni care au pagina sau cont de FB.

In jurul acestor pagini roiesc vizitatori, incepand de la prieteni apropiati, colegi de partid sau simpatizanti (nu discut aici luptatorii de gherila digitala), vizitatori care vor da Like sau care vor comenta.

Daca analizam postarile pe facebook, aproape totdeauna vom gasi: Lozinci, Apeluri, Comunicate, Acuze, sau Preluari din alte surse. Ocazional vom avea cate o intrebare pusa de politician.

Daca analizam comentariile, vom vedea aproape intotdeauna aceelasi tipar: Raspunsuri tot prin lozinci. Incurajari. Linkuri catre alte articole.

Aproape toate aceste pagini au tema initiala lansata de politician si in rest raspunsurile si like-urile mentionate mai sus. Nu am gasit inca vreo interventie la raspunsul unui vizitator astfel incat sa rezulte un schimb minimal de idei. Nici macar un multumesc sau o apreciere a raspunsurilor bune sau care transmit ceva util.

Mai mult: astazi gasisem un politician care a lansat un mesaj de tipul:  aceasta pagina (de FB, n.r.) este doar de promovare. Rog trimiteti comentariile pe adresa blogului meu.
Curios din fire, am mers pe blog... unde am gasit doar articolul si nici un comentariu sau raspunsul la comentarii. Impresia imediata a fost ca daca se trimit comentarii, ele nu apar si pe site. Poate gresesc. Sunt curios insa - primeste vreun comentariu raspuns, chiar si numai prin email?

Este probabil si vina instrumentelor de automatizare a postarilor - la postarea de blog se posteaza automat si pe FB. Totusi, caut de cateva zile dialogul si nu il gasesc decat pe cel intre cetatenii internetului pe blogurile lor, in forumuri si atat.

Realitatea este ca psihologic ne este greu sa ne schimbam, sa adoptam noi obiceiuri. Mai degraba vom invoca lipsa de timp decat sa invatam ceva nou. Cu toate acestea, exista retete, proceduri, softuri si specialisti care ar putea sa demonstreze foarte simplu politicului ca o comunicare reala cu cetatenii poate avea loc fara acel imens efort de care se tem instinctiv si poate oferi in acelasi timp solutii cum nici nu banuiesc ca exista. Doar ca nu sunt aceiasi specialisti care i-au promovat pe politicieni pana acum. Mai  mentionez doar in treacat voluntarii care ar putea ajuta aceasta comunicare ca si echipa simplificand munca si interfatand comunicarea.

INTREBAREA EMISIUNII: ce sustinere va avea politicianul din partea unui netizen care i-a oferit o solutie intr-o discutie pe net - atunci cand cetateanul respectiv ar vedea macar pomenita acea solutie in discutiile publice la TV ale politicianului? Dar intr-un demers legislativ facut de acesta? Nici nu indraznesc sa ma gandesc.

Internetul este periculos. Poate naste sustinatori fanatici. Feriti-va dragi politicieni. :-)


P.S. Nu spun ca ceeace se face e rau. E un inceput, doar ca acum e o povara pentru ca nu i se acorda atentia cuvenita, pierzandu-se sanse masive la puncte electorale.

Referinta: Partea 1 a articolului