Business start-up-ul romanesc.

Articolul "Domnilor de dreapta, “biznisul”! Unde este “biznisul”?" de pe Politeia mi-a reamintit secvente ca de film pe care le poti afla din viata de zi cu zi a micului intreprinzator din Romania. Nu fac subiectul presei mari, dar le afli daca stai de vorba cu aproape toti cei care incercat ceva pe cont propriu.

Pentru a nu intra in coliziune cu definitia de cod fiscal a IMM-istilor haideti sa denumim pe acest mic intreprinzator...  minuscul intreprinzator intrucat valoarea totala a "biznisului" este mult spre partea de jos a marjei in care se considera micul sau mijlociul in ochii fiscali ai statului roman.

Cat de jos? Cam pe acolo unde imprumuti niste bani de la rude cat sa faci firma si sa mai ai pe masa un calculator si un telefon sau in zona in care cu banii de la nunta incerci sa deschizi un butic pentru a intra in randul "oamenilor de afaceri".

Boon. Am stabilit zona. Acum secventele:

M-am hotarat. Imi fac firma de consultanta. Nu tu marfa, depozitare, avize, stocuri, etc. Doar eu, creierul meu si piata. Plus ca e multa lume care are nevoie de ajutor.

Ingrediente initiale aparente: O idee si o zona in care te pricepi cat de cat. Un SRL infiintat (aprox 1.000 LEI cu tot cu capitalul social). Un sediu intr-un apartament inchiriat (sa zicem 200EUR/luna). Calculator si imprimanta (le iei pe cele de acasa). Telefon ai. Internet. Etc. Disponibilitate sa lucrezi. Ceva bani sa sustii activitatea primelor cateva luni (facturi). Ceva bani pentru publicitate (depinde de aria in care activezi). Functie de idee si de disponibilitatea personala, poate suna chiar bine.

Incepi sa te informezi si sa faci calculele initiale ale costurilor periodice, estimari de incasari necesare pentru a acoperi initial cheltuielile si a ajunge la misteriosul break-and-even inainte de a se termina resursele de start-up (miraculos cuvantul asta... inspira optimism. "UP"... totul va creste, va merge in sus).

Intrebi in stanga si in dreapta ce iti tebuie si cat costa. Vorbesti cu un contabil. Mai citesti. Mai afli de la prieteni. Incropesti in final o estimare atat ca sume cat si ca obligatii ale "functiei" de administrator si parca-parca simti ca ai putea incerca.

Iti faci curaj si decizi sa te arunci, gandind ca trebuie sa inveti sa inoti pana la urma. Alternativa oricum nu e promitatoare: greutatea de a gasi un job, lipsa veniturilor constante, etc. "Trebuie sa rasara el soarele si pe strada mea."...iti zici. Tragi aer in piept si te arunci.

Dupa primele zile insa, sentimentul inaltator si plin de sperante de la deschiderea unor noi orizonturi dispare, prins fiind intre goana dupa clientii care vin atat de rar si celelalte indatoriri in fata autoritatilor.

Zi de zi descoperi noi si noi obligatii ca administrator, sume pe care le datorezi, cheltuieli neprevazute, termene de respectat, tone de hartii de raportat, dar mai ales amenintari: daca nu faci si chestia cutare ori e penal ori ai amenzi astronomice.

Fiecare discutie cu prietenii - ca intre "antreprenori" - devine o noua ocazie de spaime. "Oare si eu trebuie sa fac asta? Sper sa nu vina fiscul sau autoritatea cutare. Trebuie sa ma pun la punct. Dar cum? Lasa ca intreb..."

De la ideea generoasa de a ajuta semenii dandu-le consultanta si facand un ban cinstit, ajungi destul de repede haituit de spaime, amenintari, pericole si stors de bani din directii nebanuite.

• Descoperi ca desi ai inclus in cheltuieli contabilul, nu e suficient ca o cunostinta sa-ti tina contabilitatea primara, pentru ca la bilant ai nevoie de avizul unui expert, deci cost suplimentar;
• Casa de marcat sau nu? O dilema. Afli ca in principiu e obligatorie. Dar costa, si incerci sa te lamuresti daca pentru ce vinzi iti trebuie sau nu. Cati "doctori" intrebi, atatea diagnostice si recomandari vei primi, dar cel mai des auzi: Depinde...
• Facturi tipizate sau nu? Decizi ca emiti pe calculator. Primesti intrebarea: Unde e decizia de alocare de numere de facturi pe anul asta? (UPS) 
• De la contabil incepi sa afli ca iti trebuie tot felul de registre. E bine. Ai aflat ceva. Dai un ban ca sa fii in regula. Le cumperi si pe astea.
• Daca iti trebuie neaparat si un prim angajat, afli ca nu este suficienta estimarea de 40% bani pentru dari peste ce credeai ca vrea omul in mana... si te ia ameteala. Persoane care sa accepte mai putin in mana dar care sa se si priceapa nu gasesti.
  Solutia vine de la prietenii cu experienta: pentru a nu termina in trei luni banii care ii rezervasei pentru 6 luni: declari omului minimum pe economie si ii dai restul in mana. Pare un rau mai mic decat sa incerci sa-l platesti la negru. Macar e gri. Si speri ca merge asa pentru ca nu ai incotro desi abia ai deschis pravalia.
• Angajarea propriu-zisa iti aduce insa si noi griji: raportari si viramente la timp, ca sa nu patesti amenzi sau chestiuni penale ca "stopajul la sursa" (ce o mai fi si ala) cum a patit cutarescu. Si incluzi in programul tau lunar noi griji, rutine si cheltuielile aferente.
• Vine contabilul si iti spune ca e nevoie de semnatura electronica pentru a depune raportarile. OK. Cat costa? Atat. Dar daca nu ai timp sa te duci tu sa faci formele, mai dai bani si pe procura la notar pentru contabil. 
• Veste: nu se mai deconteaza benzina. [Injuratura]
• Daca ai ghinionul sa iti pui firma la strada, primesti intr-o zi in posta notificare sa te prezinti la primarie, pentru ca nu ai achitat taxa pentru firma stradala sau serviciile de salubritate sau de zgomot sau de spatii versi sau nu mai stii pentru ce. Uh.. nu le stiai desi incercasei sa afli cand ai facut evaluarea cheltuielilor.
• O raza de speranta: un anumit tip de scutire de la taxe pentru un anumit tip de firme. Descoperi curand ca tie nu ti se aplica sau ca iti trebuiesc sute de avize si hartii.
• Ai facut o incasare din afara tarii? Amenda daca nu esti in registrul operatorilor intracomunitari sau daca nu declari pana la data cutare daca ei erau sau nu platitori de TVA? [CUM? Tocmai cand prinsesem si eu un client strain?]
• Fisa postului la angajati unde este? Au vizita medicala?
• Schita de evacuare din incinta si planul PSI unde este? Aveti avizat sediul pentru asta?
• Protectia muncii s-a facut? Dovada unde e? Intrebi nedumerit: Pai mie imi trebuia asa ceva? Raspuns: Depinde...
• Ai o intarziere la plata la impozite... esti sunat intr-o zi de inspectorul de la recuperari.. imprumuti niste bani, te duci la el spasit, platesti si il intrebi: Acum sunt in regula? Mai datorez ceva? Si vine raspunsul: Depinde...

Nenumaratele incercari de a te informa despre ce trebuie sa faci ca sa fii corect esueaza in innebunitorul "Depinde..."

• Informatiile disponibile la autoritati sunt intr-un limbaj greu de inteles si cer un efort care iti consuma din putinul timp pe care il mai ai pentru "biznis". Contabilul e si el ocupat, iti da el informatii pe partea fiscului si al angajatilor, dar cand intrebi daca esti in regula in caz de control, iti va raspunde si el: "Depinde..." 
• Daca totusi faci nebunia de a incerca sa citesti tu legile care ar trebui sa ghideze activitatea ta, te iei cu mainile de cap intrucat descoperi  un nesfarsit sir de texte si articole raspandite in sute de legi, regulamente, ordine, ordonante, decrete sau mai stiu eu ce... Iar daca faci efortul financiar si te consulti cu un avocat, incercand sa obtii o minima garantie ca daca urmezi indicatiile lui vei fi in regula, raspunsul final suna iarasi cunoscut: "Depinde..."

Luni de zile trec astfel, intre penuria de clienti, balans pe sarma legalitatii si a relativitatii interpretarii textelor, in timp ce fugi disperat, sperand ca nu o sa ai vreun control.

Inevitabilul se produce la un moment dat si controlul vine, constata, sanctioneaza, pleaca. 

Dupa ce inima statea sa iti sara din piept cand le-ai deschis usa desi luasei un pumn de distonocalm,  acum, prabusit pe un scaun incerci sa iti revii. Ai avut noroc de data asta. Amenda nu a fost cea mai mare iar pronia cereasca ti-a trimis la timp un client si plus un mic imprumut... ai avut cu ce plati. Iti spui: acum stiu ce trebuie sa fac ca sa fiu in regula...

Dar nu trece mult si afli ca s-a schimbat schimbarea si s-a modificat iar o lege, ai noi obligatii si o iei de la capat: Ce trebuie sa fac sa fiu in regula si cu asta? Raspuns: "Depinde..."

Ca sa puna capac la toate, un guvern are ideea geniala sa introduca impozit forfetar. [Ah... deci trebuie sa platesc si cand nu incasez nimic? EU RENUNT] 

Si cauti sa afli ce trebuie sa faci ca sa inchizi. Ca prin vis auzi raspunsul fatal: "Depinde".
Si cel care ti-l da are dreptate:

• depinde daca ai bani pentru procedura
• depinde daca ai sau nu datorii la stat
• depinde daca treci cu bine de controlul final
• depinde, depinde, depinde...

Dupa ceva ani, presupunand ca ai scapat de "firma aia" si de cosmarul prin care ai trecut, fiind mult mai intelept acum, cand copiii te vor intreba daca sa incerce o initiativa proprie, ce le vei zice?

Invitatie la... inceputuri?

Politica si democratia romaneasca a ultimilor 22 de ani au avut ca baze initiale definitiile pe care le cunosteam la revolutie despre aceste notiuni (o imagine personala asupra notiunilor, desprinsa fie din ce aflam de la batrani, fie din carti, fie din inventivitatea noastra, combinat cu ceeace nu doream sa se mai repete) si nu o educatie solida in domeniu. E un truism. Dar...

Peste aceste imagini perfect indreptatite, clasa conducatoare a turnat continuu galeti de apa rece, descurajand sistematic implicarea, pervertind sensurile si agitand sloganuri de ura fata de celalalt si ura de clasa, sadind indoiala in colegul de partid sau in cel de alaturi. Nu pot fi condamnati decat in masura in care era premeditat totul. Altfel, daca ar fi sa le acordam prezumtia de nevinovatie, nu putem spune decat ca asta era definitia lor despre democratie si politica, construita din ce stia fiecare, doar ca s-au coagulat mai repede sub dezideratele financiare si de putere comune.

Am plecat la drum cu 22 de ani in urma asa cum pleci in prima zi de scoala, cu o imagine despre ce frumos va fi, ce vei invata, dupa care, in timp inveti ca lucrurile sunt altfel. Termini apoi scoala si constati ca in practica e iarasi altfel. Dar observi totusi ca cei care nu au sarit peste ore si isi amintesc definitiile si clasificarile macar, se descurca mai bine. Si ajungi dupa dificultati mai mari sau mai mici, dar de regula mai mari, la concluzia ca ar fi bine sa reiei unele lucruri de la zero…chiar si la un seral personal sau de grup.

Am sperat cu totii poate pe undeva, ca se poate sari peste anumite lectii, dorind sa fim mai repede in randul  democratiilor cu traditie, dar din incercarea “privilegiatilor” de as-i pastra privilegiile, am trecut si trecem pana la urma prin fiecare lectie la care am lipsit cat eram sub alt regim, trebuind sa luam din urma si sa citim temeinic manualele.

In afara de nazuintele noastre, nu am avut nici o definire comuna dobandita printr-o educatie si experienta comune (nici pe civic, nici pe politic nici pe nimic). Am avut si avem doar ce ne-au invatat “ei” prin dezastrele politice, economice si umane provocate pana acum… dezastre menite a indeparta si trece in derizoriu ideea, competenta, omul, efortul, dialogul, principiul, doctrina, concurenta reala (pe orice plan, de la economic si pana la cea de idei)…. toate fiind doar un alt mod de a sugruma elitele, dar cu rezultat similar tehnicilor din perioada comunista. Poate chiar mai eficient, pentru ca nu mai avem incredere nici sa dialogam, nu mai vorbesc de a ne implica.

Ca sa incercam si exemple, s-a ajuns la definitii de tipul: dreapta (sau stanga) este ceeace nu fac ceilalti.  Este opusa partidului cutare sau ideilor lui X. Iar doctrina adevarata este reflectata in ce fac eu si propun eu. [...] Ca sa nu mai vorbim de ideile care au devenit reflexe, gen:  politicienii urmaresc doar interesul propriu, nu conteaza votul meu, nu are rost sa strig pentru ca ma fac de ras si nimeni nu aude, politica e o cloaca si nu are rost sa te bagi, etc.

Iar pentru a pune capac, dupa ultimele evenimente am ajuns la a ne fi frica efectiv sa spunem ce credem chiar si in familie sau intre prieteni.

Daca le punem pe toate in tablou vedem un efort sustinut de a nu se porni de la bazele reale (ale politicii, democratiei, civismului, concurentei libere, etc.), pentru ca asta inseamna ca pozitiile celor care au acaparat puterea s-ar clatina.

Pana si cerinta pe care o mai aveam uneori de a vedea la opozitie contra-propuneri, gandire referitoare la ce trebuia facut si competenta dovedita prin rationamente si explicatii (macar un amarat de “de ce nu e buna masura luata de cei de la putere” in locul negarii permanente a oricarei masuri si a atacului la persoana continuu) este rodul unei pervertiri: Inca astept sa imi spuna altii cum trebuie sa fie. Inca astept sa gaseasca altii solutia pentru mine ca cetatean…in loc sa o caut si eu si sa incerc sa le-o transmit.

Incercand sa ne regasim si sa ne desfasuram si noi intre ce nu ne place si ce ne-am dori, intre raul cel mai mic si raul cel mai mare – realizam, mai ales dupa ultimele evenimente ca e stramt locul. Treptat ne dam seama ca e singurul spatiu pe care cei din politica de pana acum ni l-au lasat.

Falimentul politicului post-decembrist e clar. Pe toata linia. A alege numai intre raul cel mai mic si cel mai mare nu prea mai e o optiune. Dar pentru a construi, tot de temelie, proiect, echipa si material e nevoie. 

Si de aici si intrebarea-invitatie: care sunt bazele? Cum se pune temelia? Cum se face un proiect? Care e proiectul cel mai bun? Ce materiale ne trebuiesc? Ce materiale avem? Cum facem rost de celelalte?  Cum gasim echipa? Cum pot fi duse ideile spre zona publica?

Se pare ca sunt mai multe intrebari, nu una. Asa a rezultat si statuia ganditorului de la Hamangia probabil… in urma unui dezastru politic.

Invitatia ramane totusi...

De la lovitura de stat la violenta de strada si apoi la razboi civil... in Comunicare

Toate cele 3 de mai sus au facut inconjurul presei romanesti si chiar straine in ultimul timp. Cea mai noua este violenta de strada transformata in ideea de razboi civil.

• O tabara acuza pe cealalta iar cealalta arunca inapoi acuzatia putin transformata.
• Unii spun ca prin rezistenta, ceilalti o sa cauzeze violente din partea celor 7 milioane.
• Ceilalti spun ca primii sunt la limita si ca nu vor da inapoi, instigand si recurgand la violenta.
• Toate acestea, preluate "impartial" de presa infierbanta spiritele.
• Ce urmeaza? Ingrijorarea celor de la varful unei tabere cel putin. 
• Ce fac ei? In loc sa decida de comun acord ce raspuns fix sa dea acestei teme (invatand de la cealalta tabara ca uneori e bun un raspuns automat) cand presa aduce tema violentei in discutie, raspund fiecare dupa puterile sale. 
• In acest context cea mai la indemana forma de raspuns a unei persoane prinsa cu garda jos este ingrijorarea (posibil sincera), care repetata si apoi preluata (iarasi "impartial" de catre presa) se transforma in spatiul public in acuzatie catre cealalta tabara, care, evident va raspunde amplificand. Si spirala continua.
• Din aceasta spirala, iesiri la scena a indivizilor de tip Dogaru castiga audienta.
• In acest context sustinatorii fiecarei tabere sunt infuriati pe cealalta tabara.

Unde se va ajunge? Vom vedea.

Ce nu inteleg: 
DE CE LA TEMELE IMPORTANTE LANSATE DE ADVERSAR, PRECUM VIOLENTA, NU PREGATIM UN RASPUNS SI O STRATEGIE DE ABORDARE CARE SA REDUCA SANSELE DE A SE INTAMPLA?

Fiind nepregatiti, facem greseli de comunicare enorme si care, pe langa faptul ca fac jocul adversarului, pun si gaz pe foc. Asta pentru ca atunci cand exprimam cu cuvintele noastre o ingrijorare (chiar daca e bazata si pe dovezi) ... psihologic avem tendinta sa exageram lucrurile pentru a transmite sentimenul nostru si ajungem astfel la exprimari de tipul:  ...se va ajunge la razboi civil.

Discursul total liber este nepermis la nivel de lideri de miscari. E prea riscant!

De ce nu stabilim spre exemplu un raspuns care sa indemne la calm si la responsabilitate, indiferent cat de covarsitoare ar fi dovezile ca se urmareste razboiul?

Daca echipele care fac mesajele si rontaie la semnalele dinspre tabara adversa si-au atins potentialul maxim si le scapa astfel de mesaje ce ar trebui imediat contracarate cu responsabilitate - de ce nu ne deschidem ca sugestii spre public? Mii de cetateni ar fi putut sugera o reactie mai buna si mai diplomatica decat expresia razboi civil!

Calm. Responsabilitate. Masura.

Media sociala, partidele si votul. Partea 2

In articolul anterior referitor la partidele politice si prezenta pe internet am incercat sa arat faptul ca in epoca actuala internetul poate ajuta la cresterea si mentinerea unui politician pe scena politica si in vizorul electoratului. Singura conditie: interactiunea si dialogul cu netizenii.

Am primit ca principala critica lipsa de timp pentru a dezvolta un dialog. Realitatea insa cred ca este in alta parte: lipsa obisnuintei dialogului direct cumulata cu fuga de efortul de adaptare la un set minimal de proceduri de lucru noi.

Este si normal, tinand cont de faptul ca pentru multi politicieni de pe scena noastra politica post elicopteriada, accederea la scaunul vizat era scopul care extenua toate fortele (mentale, fizice si financiare), dupa care, furtunile de partid sau cele ale societatii oricum ocupau tot timpul, iar reintoarcerea la electorat era la 4 ani cand se refacusera resursele de aruncat in joc pentru recastigarea scaunului.

De ce internetul nu este deschis oricarui politician roman:
Pentru a fi capabil sa dialoghezi pe teme politice trebuie in primul rand sa te intereseze politicul ca si mijloc de a face ceva, de a lasa ceva in urma, de a produce o schimbare. Pentru asta, trebuie sa ai o legatura fie cu fenomenul politic si social de la noi, fie cu domeniul in care vrei sa faci schimbarea. Sau cu ambele.

Daca atunci cand intri in lupta politica si/sau electorala ti-ai propus o misiune, ai intrezarit eventual o nisa si cateva cai de a ajunge la indeplinirea misiunii si esti in cautare de solutii - atunci nu numai ca vei gasi in dialogul cu cetatenii o placere dar si o sursa inestimabila de solutii.

Uitandu-ne la blogurile politicienilor observam ca au un oarece succes cei care exprima o ingrijorare, care pun o intrebare, care par sa treaca macar si minimal dincolo de simplul comunicat. Daca mai si raspund la sugestiile sau comentariile postate de vizitatori, deja petrecandu-se un minim de dialog, atractia este si mai mare pentru ceilalti cetateni.

Dupa descoperirea Google ca arma politica, e timpul sa descoperim forta comunitatilor online de la noi pentru gasirea de solutii.

Capcana feedback-ului fals: Numarul de prieteni. Lozincile. Incurajarile si Like-ul.
Pentru a iesi din sfera blogurilor vom trece la un alt instrument uzitat in ultima perioada: pagina proprie de facebook. Vom gasi deja mai multi politicieni care au pagina sau cont de FB.

In jurul acestor pagini roiesc vizitatori, incepand de la prieteni apropiati, colegi de partid sau simpatizanti (nu discut aici luptatorii de gherila digitala), vizitatori care vor da Like sau care vor comenta.

Daca analizam postarile pe facebook, aproape totdeauna vom gasi: Lozinci, Apeluri, Comunicate, Acuze, sau Preluari din alte surse. Ocazional vom avea cate o intrebare pusa de politician.

Daca analizam comentariile, vom vedea aproape intotdeauna aceelasi tipar: Raspunsuri tot prin lozinci. Incurajari. Linkuri catre alte articole.

Aproape toate aceste pagini au tema initiala lansata de politician si in rest raspunsurile si like-urile mentionate mai sus. Nu am gasit inca vreo interventie la raspunsul unui vizitator astfel incat sa rezulte un schimb minimal de idei. Nici macar un multumesc sau o apreciere a raspunsurilor bune sau care transmit ceva util.

Mai mult: astazi gasisem un politician care a lansat un mesaj de tipul:  aceasta pagina (de FB, n.r.) este doar de promovare. Rog trimiteti comentariile pe adresa blogului meu.
Curios din fire, am mers pe blog... unde am gasit doar articolul si nici un comentariu sau raspunsul la comentarii. Impresia imediata a fost ca daca se trimit comentarii, ele nu apar si pe site. Poate gresesc. Sunt curios insa - primeste vreun comentariu raspuns, chiar si numai prin email?

Este probabil si vina instrumentelor de automatizare a postarilor - la postarea de blog se posteaza automat si pe FB. Totusi, caut de cateva zile dialogul si nu il gasesc decat pe cel intre cetatenii internetului pe blogurile lor, in forumuri si atat.

Realitatea este ca psihologic ne este greu sa ne schimbam, sa adoptam noi obiceiuri. Mai degraba vom invoca lipsa de timp decat sa invatam ceva nou. Cu toate acestea, exista retete, proceduri, softuri si specialisti care ar putea sa demonstreze foarte simplu politicului ca o comunicare reala cu cetatenii poate avea loc fara acel imens efort de care se tem instinctiv si poate oferi in acelasi timp solutii cum nici nu banuiesc ca exista. Doar ca nu sunt aceiasi specialisti care i-au promovat pe politicieni pana acum. Mai  mentionez doar in treacat voluntarii care ar putea ajuta aceasta comunicare ca si echipa simplificand munca si interfatand comunicarea.

INTREBAREA EMISIUNII: ce sustinere va avea politicianul din partea unui netizen care i-a oferit o solutie intr-o discutie pe net - atunci cand cetateanul respectiv ar vedea macar pomenita acea solutie in discutiile publice la TV ale politicianului? Dar intr-un demers legislativ facut de acesta? Nici nu indraznesc sa ma gandesc.

Internetul este periculos. Poate naste sustinatori fanatici. Feriti-va dragi politicieni. :-)


P.S. Nu spun ca ceeace se face e rau. E un inceput, doar ca acum e o povara pentru ca nu i se acorda atentia cuvenita, pierzandu-se sanse masive la puncte electorale.

Referinta: Partea 1 a articolului

Apel catre noua societate civila!

Societatea civila suntem noi toti. Eu, Tu, Ei, Noi cei care traim si muncim in Romania si noi cei carora nu ne este indiferent incotro mergem si suntem afectati de ceeace se intampla.

In ultimii ani pe canalele media s-a denigrat sistematic tot ce se putea din structurile statului roman. S-a sadit neincrederea, s-a atacat absolut tot, avand ca rezultat direct descurajarea noastra de a mai apela la stat si la structurile sale, convinsi fiind ca nimeni nu isi mai face treaba.
 
Traim momente nemaivazute de cand USL a inceput actiunea de suspendare a presedintelui ales. Fiecare particica a statului este compromisa declarativ sau prin actiuni, este demolata orice urma de structura pe care noi, societatea civila sa ne mai putem baza. 

Scopul final este acela de a-i descuraja pe cei care lucreaza in structurile statului si in justitie, si care au inteles sa isi faca datoria, ei fiind singurii care mai rezista in pozitiile in care au ajuns. Numai ca si rezistenta lor are limite...

Dragi prieteni, 
Am trimis impreuna scrisori catre ambasade si UE pentru a atrage atentia asupra a ceeace se intampla. Am redactat si semnat petitii la inceputurile actiunii USL. Am spravegheat votul si am semnalat neregulile.

Dar de atunci, gradat, reactiile noastre ca si cetateni indignati si amenintati direct, au slabit incet incet in intensitate, ajungand sa fim mai mult spectatori si comentatori decat implicati direct, sperand ca justitia va rezista pana la urma in fata asaltului. NU ESTE SUFICIENT DIN PACATE.

In conditiile si situatia de astazi, o societate civila treaza si cu experienta, intr-o tara asa cum ne-o dorim, ar reactiona minimal astfel:
–> Fiind atenta zilnic la orice pas, afirmatie, posibil act de tradare, denigrare, etc
–> Analizand permanent fiecare act normativ sau fapta a politicienilor si consecintele posibile

...si reactionand vizibil prin grupuri, asociatii sau indivizi care se simt amenintati sau afectati de toate acestea:
–> redactand si trimitand pentru fiecare fapta, plangeri, sesizari, contestatii in tara
–> redactand si semnand petitii
–> organizand manifestari (nu neaparat manifestatii) de sensibilizare civica in care sa explice si altora sau sa le atraga atentia. Lista poate fi completata cu nenumarate activitati.

Caracteristica prinipala absolut necesara astazi: sa dovedim aceeasi tenacitate si insistenta ca si cea dovedita de USL.

Dincolo de chestiunile care privesc in ansamblu Romania ca stat NATO si membru UE (grave de tot precum denigrarea SIE, a justitiei, etc), suntem asaltati prin fapte grave care ne afecteaza direct precum actiunile sau mai degraba inactiunile din plan economic !!

Daca nu reactionam la fiecare incalcare a drepturilor noastre individuale sau comune, pericolul cel mai mare il reprezinta DESCURAJAREA CELOR CARE INCA MAI CRED SI SUNT IN INSTITUTII CA ULTIMA REDUTA IN CALEA COMPROMITERII INTREGULUI STAT. 
Acestia, trezindu-se singuri, vor ceda pana la urma!

Ei au nevoie sa vada ca in afara de persoana si libertatea proprie mai au pentru cine lupta!
Nu mai sunt suficiente doar iesirile TV ale politicienilor. De aici poporul trebuie sa preia lupta de rezistenta.

Am fost in stare sa invatam boicotul, minunata premiera in democratia romaneasca! Mai sunt si alte actiuni democratice pe care trebuie sa le invatam ca societate civila si care pot raspunde rapacitatii cu care politicul incearca sa ia toata puterea. Ce alegem pe mai departe?

Fara reactii individuale sau de grup prompte si continue, indiferent cat de mici grupurile, nimeni nu mai are pentru ce lupta din serviciile, institutiile si chiar dintre politicienii care se zbat pentru normalitate. Da, exista si dintre acestia. Dar vor disparea daca nu ii sustinem.

–
P.S. Cineva a venit la un moment dat cu o idee pentru a incuraja politia sa apere pe cetateni: Atunci cand un politist a indraznit sa ia atitudine si s-a luptat cu infractorul si l-a dovedit iar lupta a devenit publica – societatea civila sa-i trimita politistului o Diploma de Apreciere si Multumire pentru Eroism in Slujba Cetatenilor si de Incurajare. Conferita de cei aparati. :)
O forma pasnica si democratica de semnal trimis celor chemati la datorie. 
Haideti sa mai gasim astfel de idei.

Haideti sa actionam si sa indemnam la reactie. E dreptul nostru, e timpul nostru.

Finalul Razboiului. Peisaj de iarna sufleteasca la 42 de grade Celsius.

S-a terminat. Unii spun ca a durat putin. Altii ca de o vesnicie se purta acest razboi. Cu totii aveau dreptate...

Fiecare a avut motivele lui de a porni la “lupta”. Fiecare a crezut. Si sigur in forul lui interior avea dreptate. Dar nimeni din jur nu o poate sti cu adevarat oricate explicatii ar da. Fiecare s-a batut cu fiecare. Fiind un razboi mediatic (internetul inclus) si nu in strada, victimele au fost cu mult mai multe iar sansele ca cineva perceapa miile de oameni suferind si sa desiste au fost aduse la minimum.

Rezultatul? Macel maxim. Prietenii distruse. Relatii de o viata puse in pericol. Resentimente pastrate (si care pot sa persiste peste ani) indiferent de declaratiile publice ale fiecaruia.

Realizand din cand in cand absurdul situatiei, intre cunoscuti apareau (din pacate zadarnic) apeluri de genul – “Nu avem noi cum sa ne certam. Ne stim de atata vreme si ca oameni si ca intentii. Legatura dinte noi primeaza.” …pentru ca, la o fraza spusa de celalalt mai tarziu in nu stiu ce explicatie (de ce naiba om simti nevoia sa ne explicam atata?), sa apara intrebarea din partea cealalta: “aaa…dar de ce crezi tu ca aia si nu ailalti? Deci tu afirmi ca [...]???” … si gata. Reset total!… si lupta continua intre frati.

In zadar se cautau puncte la care si ceilalti rezonau candva (e.g. “e razboi politic/media, nu le pasa de noi, mesajele sunt ale lor – lovitura de stat, anticomunism, rusia, etc, …de ce le dam crezare ca e doar manipulare si politicienii isi vad de ale lor?“, ...SAU... “acum 10 ani daca se depunea plangere penala pentru denigrarea tarii ai fi sarit ca ars, de ce acuma e doar nasol si nu te oripileaza? De ce nu te revolti?“)

INTR-ADEVAR – daca razboiul s-ar fi purtat pe campul de lupta sau in strada, pornit la comanda unica a conducatorilor fiecarei tabere, venea la un moment dat si intrebarea in mintile fiecaruia – “de ce naiba lupt eu pentru ca astia sa isi faca de cap in continuare?“, urmat de scaderi de ritm si abandon treptat.

Dar razboiul asta a fost diferit de celelalte purtate pe meleagurile noastre.

• Diferit prin mediul in care s-a produs: in casele fiecaruia, in mintile fiecaruia, in familii, intre prieteni (intretinut de TV si Internet).
• Si a mai fost diferit prin ceva: atzatzarea s-a facut in mai multa vreme (ani multi) – fie direct prin emisiuni, fie prin frustrarile inregistrate de fiecare soldat la faptele unei tabere sau alta, la nepasarea politicienilor, la flitul cu care trateaza realitatile vietii cotidiene – acumuland aceste frustrari dar neiesind in strada si netaxandu-le atunci cand faptele s-au produs.
  Romania a simtit aici pentru prima oara insuficienta votului la 4 ani pentru a da peste degete politicului care baga mainile in buzunarele cetatenilor. E doar simtita acut momentan. La analiza cauzelor si in reconstructie probabil ca unii isi vor da seama de necesitatea reactiei imediate a publicului pe instrumentele democratice si intre scrutinuri.
• Internetul si media TV in special au avut un efect pervers – transformarea tuturor “celorlalti” si egalizarea lor in ochii proprii. La fel cum e egal un accident auto sau un viol prezentat zilnic intre zeci de alte astfel de povesti horror (desi acolo dramele sunt reale) – tot asa cand evaluam opinii, am ajuns sa vedem doar diferenta intre opinia proprie si a celuilalt si sa o asociem fenomenului general difuzat pe media – in loc sa mai vedem individul si argumentul. Mai rau e in internet unde identificam un nick prin ce a spus si nu prin persoana.

Ce nu s-a luat in seama in dialogul sau lupta cu fratii: – faptul ca desi politicul a frustrat si sfidat pe toata lumea cu nerusinare 22 de ani,  frustrarea a luat forme personale si diferite la fiecare.
Aduse la momentul de maxima incordare ele s-au materializat in crezurile fiecaruia – simtite adanc in persoana proprie la momentul pornirii la “lupta”.
Pentru unii chiar a fost lovitura de stat. Pentru altii chiar venea Rusia. Pentru 8 milioane Basescu era dictator. Pentru nu mai stiu cati, dar mult mai multi, PDL erau criminali mafioti.  Pentru unii incalcarea unei hotarari CCR a echivalat sincer cu ceva grav. Pentru altii reactia internationala era grava. Pentru unii ce spune o tabara e manipulare. Pentru altii cealalta tabara minte. Pentru nu mai stiu care parte de populatie mafia trans-partinica e cauza si trebuie eradicata., etc.etc.etc. TOATA LUMEA AVEA DREPTATE !!

Doar ca prin efectul de egalizare a celorlalti in ochii proprii, de transformare a lor in mase cu ajutorul media – orice opinie care nu era proprie a devenit cel putin criticabila daca nu direct a dusmanului. Adaugand nervozitatea, furia chiar – rezulta instant o incaierare. Desi daca iei si analizezi semantic, logic, ideatic, filozofic sau etc – observi ca cel mai ades in “discutiile fratricide” (SIC) – bataia izbucnea pentru ca unul sustinea o idee iar celalalt nu sustinea ideea contrara ci doar o alta idee. Stupid dar adevarat.

Foarte comod a devenit rolul conducatorilor:  laboratoarele de mesaje nu au avut nevoie de multa munca de creatie – temele erau de ani de zile sub forma diverselor frustrari reale in fiecare (idei de tipul: comunism, mafie, hotie, nepasare, furt, minciuna, afaceri de grup, penal si fuga de penal, incompetenta, saracie, etc.). Tot ce trebuiau sa faca laboratoarele era sa vada ce idei exista, sa le preia pe cele care convin si sa le difuzeze asociat cu numele celeilalte tabere. Dupa care sa stea sa se uite la macel.

Nimanui nu i-a trecut prin cap probabil ca tot ce spun in acest timp indivizii simpli (si nu conducatorii fiecarei tabere) erau in mod nemijlocit frustrarile individuale vis-a-vis de tot politicul si nu de cealalta tabara.

S-a acuzat permanent manipularea atunci cand o idee coincidea cu ceeace spunea propaganda unei tabere. Geniala chestiunea aceasta – genial de convenabila exact conducatorilor fiecareia dintre tabere. Geniala pentru ca egalizeaza pe “ceilalti” care nu sustin exact aceleasi idei si ii transforma in inamici in mod reflex la auzirea mesajului emis de ei, geniala pentru ca umple de sensuri un gol imens pe care l-au lasat toti politicienii fara exceptie in planul ideilor, idealurilor, etc.

DAR: Daca luam inversunarea individuala a fiecaruia si o punem alaturi de mesajul emis, puteam observa ca era prea intensa pentru a fi doar vina propagandei din timpul razboiului sau din timpul pregatirii lui. Era mult mai adanca. Era in fiecare dintre indivizi.

Pervertirea sentimentelor:
Profitand de frica de manipulare au fost atrasi in lupta pana si cei care incercau sa se fereasca de masinaria de propaganda. S-au luat ideile din public, s-au pus pe portavoce, astfel incat, desi ele porneau din ingrijorari si simtaminte reale si adanci ale fiecaruia s-au transformat imediat in semn ca persoana respectiva e cu cealalta tabara sau ca e manipulata. Chiar daca istoria cuiva sau frica cuiva de ceva era reala. Punerea pe media o transforma in simpla propaganda la care persoana a achiesat. 

Una peste alta – spuneam ca e genial pentru ca prin acest razboi – s-a pervertit si transformat ura si repulsia legitime ale populatiei fata de hotia, minciuna, coruptia, nepasarea politicului din ultimii 22 de ani in ura fratricida – descarcand in directie controlata energii care puteau sa mature pe adevaratii vinovati.

Dezolant peisajul ramas. Vom avea de muncit mult la reconstructia sufleteasca si in paralel la curatat daramaturile si reconsiderat atat atitudinea noastra fata de politic cat si modul in care actionam fata de ceilalti. Totusi interesant de urmarit daca se accepta situatia in care am ajuns… pentru ca deschide cai noi si planteaza samanta noua.

Bine ca s-a terminat!
Ma duc sa imi pun proteza sufleteasca si sa imi iau carjele.