joi, 26 iulie 2012

Cu locomotiva de la Alba ca Zapada la Fata Morgana

Mi se pare fascinant de studiat din punct de vedere psihologic fenomenul baleierii electoratului intre nou si vechi in decursul a catorva cicluri electorale. 


Elemente certe de progres care initial suscita interesul maselor, realizari remarcabile care pot fi trecute la capitolul castiguri pentru tara si democratie, ajung dupa o perioada sa fie complet ignorate de masa de votanti, acestia reintorcandu-se catre grupari sau partide care reprezinta trecutul.


Noi organizatii apar sau se formeaza din aglutinarea altora mai vechi in spatele unor personalitati noi. Beneficiaza o perioada de interes si sustinere, dupa care ciclul se repeta.


Ce anume determina aceasta baleiere a electoratului? Care sunt semnele ca proiectul politic se aproie de final? Ce s-ar putea face de la inceput pentru o longevitate crescuta a acestuia?   


Urmatorul text este o incercare a unui nespecialist de a-si explica mecanismele si de a identifica in parte cauzele dar mai ales posibile solutii pentru ca un proiect politic sa beneficieze de o durata cat mai lunga. Cuvinte cheie: nespecialist, observatii proprii, cautare de solutii.

Inceputurile. Entuziasmul. Pornirea.
O organizatie nou aparuta capteaza initial sustinerea unei mase a votantilor. Arzand etapele vom presupune ca a acumulat deja o sustinere suficient de larga pentru a castiga cu ceva procente un scrutin. 


Cu cat sunt mai mari nemultumirile fata de vechile structuri, cu atat mai mare sustinerea si succesul la scrutin obtinute de o noua idee. 


Cu cat este mai "fresh" platforma, cu atat sunt mai actuale idealurile inglobate si nevoile carora le raspunde, oferind speranta si culegand voturi. 


Pe aceasta platforma se promoveaza oameni noi, se creaza branduri individuale sau de grup care atrag si au sanse sa devina piloni sau sa preia rolul de locomotiva a unei miscari. 


Gata, am format trenul, avem locomotiva, sa pornim. Initial sustinerea e maxima si marja de manevra e relativ larga. Este momentul cel mai propice pentru schimbari dramatice la nivelul populatiei, existand disponibilitatea maselor sa le accepte, sperand in realizarea idealurilor pe care le-au votat. 


Euforia trece insa repede, iar expectanta atingerii binelui visat pune o presiune crescanda asupra locomotivei care trebuie sa confirme.


Pe drum, peisajul nevoilor zilnice se schimba functie de realitatea concreta. Acum vrem la munte, maine vrem la mare, poimaine acasa - toate imagini ale idealului maselor la un moment dat. Pentru simplificare am exclus situatia in care in acelasi timp o parte a sustinatorilor vroia la munte si alta la mare. 


Locomotiva, inca puternica si cu priza buna la tren dar si la sine, capteaza aceste sugestii se ajusteaza ruta de parcurs, incearca sa ofere o calatorie cat mai placuta electoratului.

Uzura. Improvizatiile.
In timp oamenii obosesc, masinariile se uzeaza, lupta cu rezistenta la inaintare si cu subansamblele care mai cedeaza ocupa tot mai mult din timpul celor care iau decizii. 


Preocuparea de a tine trenul in miscare, de a tine vagoanele la un loc, timpul totdeauna insuficient, cerintele tot mai alambicate ale electoratului, concurenta, inlocuirea de subansable din mers - in special prin grefare de la alte trenuri - precum si dificultatile de pe traseu distrag tot mai mult atentia locomotivei noastre dar si a personalului de bord.


In timp, creste numarul de amanari in a relua contactul cu sugestiile si cerintele calatorilor ducand la tot mai dese ignorari ale semnalelor care indica faptul ca idealurile nu mai coincid cu parcursul. 


La extrem, in faza de uzura maxima, ignorarea se transforma in impunerea unei realitati sub egida "noi suntem la putere, noi stim mai bine". Alteori sub forma, "stati aproape ca sa nu ne dezmembram". Din pacate, indiferent de idealurile de la care a pornit miscarea, de aici incolo parcursul intregului tren este clar.

Inceput, apogeu si final in proiectele politice.
Orice calatorie are un sfarsit. Orice proiect politic are un parcurs dar are si un final. Capacitatea deplina a unei persoane de a exercita o functie are si ea limita ei. Doar muritori suntem. 


Daca anii de reusite in functie ar fi insotiti de atentia in a recunoaste semnele de imbatranire ale proiectului si de grija constanta de a aduce in loc oameni noi cu priza la realitatea momentului, organizatia ar avea sansa unei durate matusalemice in timp. 


Daca in loc de a capta talentele doar pentru a le controla si bloca in acelasi timp in ascensiunea lor, le-am promova facand pasul inapoi la momentul oportun - instituind un mecanism in acest sens - trecerea la senectutea politica ar fi una glorioasa. Ar fi o situatie Win-Win-Win pentru partid, lideri dar si pentru electorat. 

Poporul vede. Daca nu vede, simte.
Priza la realitate pe care o are sau nu conducerea unui partid este imediat perceputa atat de mase cat si de structurile de la baza partidului. (Nu vom vorbi aici si de consecintele "invartelilor proprii" ale fiecarei rotite din angrenajul de partid asupra locomotivei.)


Masura in care sugestiile noi despre parcursul de urmat ajung in programul organizatiei precum si frecventa cu care noii oameni sunt promovati, constituie indicatori ai tineretii si adaptabilitatii acesteia si sunt perfect percepute de electorat. Pentru a evita socul la vederea diferentei dintre sondaje si scorul la vot, in opinia mea este recomandata masurarea permanenta a acestor parametri.


Am pornit in aceasta mica incursiune de la imaginea pe care o da suma idealurilor si nevoilor electoratului de la un anumit moment si de la faptul ca in timp aceasta imagine este schimbatoare. 


Rolul trecutului in viata electorala.
Mai exista o imagine pe care electoratul o pastreaza aproape - imaginea trecutului - sub forma ideii "nici atunci nu era bine dar nu era asa de rau".


Evident ca si aceasta imagine difera de la generatie la generatie, dar indiferent de continut, este pastrata aproape deoarece gandul la ea ofera o alternativa la temerile prezentului dupa un parcurs aventuros intr-o directie pe care am incercat sa o schimbam dar nu ne-am putut face auziti.


In lipsa unei miscari politice noi care sa sumeze nevoile actuale, la primele alegeri observam cum electoratul face rocada in speranta ca macar imaginea aceea a trecutului va avea mai multe in comun cu ceeace simte si cu nevoile pe care le are. 


Si astfel, calatoria continua spre noi imagini ale idealului, cu speranta ca nu se vor schimba prea mult pana cand se va ajunge la ele, dar mai ales ca nu se vor volatiliza, lasand loc desertului...

P.S. Dar ce se intampla ulterior cu locomotivele si trenurile care au pierdut contactul cu dorintele calatorilor? 


Cautati-le intre procentele de sub 1% de la alegeri. Le vedeti alergand de colo-colo, predicand aceleasi idei care la un moment le-au adus gloria si neintelegand de ce nu mai au nici macar ecou. Un cimitir de trenuri inca in miscare.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu