Un produs nou pe piata... dilemele inceputurilor

Vand ce se cere? Sau vand ce stiu sa fac? - In politica ca si la business, piata dicteaza, antreprenorul alege pe riscul lui.

Cand pornesti o noua initiativa, fie in urma identificarii unei nise, fie pentru ca ai un anumit capital, atat intr-o intreprindere politica cat si intr-una de business identifici o piata cu regulile si nevoile ei, o nisa, capacitatile de productie si manifestare pe care le ai si un rezultat pe care vrei sa il obtii.
Evaluezi, te apuci si masori, proiectezi, iti faci un prototip si te gandesti cum sa il vinzi.

In ceeace vinzi ai de impacat mai multe realitati, incepand de la nevoile specifice ale publicului tinta si terminand cu mijloacele si efortul necesare pentru productie, promovare, desfacere, etc., fara a uita bineinteles de ceeace produce si vinde concurenta.

Numai ca de la proiectul initial, ideal, al produsului si pana la desfacerea in rafturi si incasarea banilor, se produc o sumedenie de transformari atat ale produsului cat si ale afacerii in sine ca mecanism.

Din pozitia antreprenorului incepator mai ales, desi afli ca se cere un anumit produs, cand este sa depui efortul pentru a-ti crea linia de productie pentru el, involuntar vei inclina tot mai mult spre ceeace ti-ai dori tu sa vinzi, in detrimentul a ceeace se cere efectiv pe piata.

Tendinta naturala este sa alterezi produsul pentru a-l face dupa chipul si asemanarea visului sau priceperii tale in a crea ceva. De regula, argumentul pentru aceasta alterare este aprentul cost mai scazut la productie (pentru ca stii deja sa faci lucrul respectiv si eventual ai si sculele necesare).

Din pacate, este o autoamagire, pentru ca nu economisesti nimic: Economia realizata prin producerea mai ieftina a ceeace stiai tu sa faci se pierde inzecit in efortul de a promova si vinde acel produs sau in efortul de a educa piata creind nevoia de produsele tale.


Din pozitia consultantului angajat pentru a ajuta la formarea si vanzarea produsului nou, tendinta de a face ceeace stii mai bine se va materializa in incercarea de a transforma produsul clientului pentru a-l aduce la ceeace stie consultantul sa promoveze cu efort cat mai mic. Rezultatul poate fi cel mult un succes pe perioada scurta sau medie intrucat au fost eliminate din produs o parte din caracteristicile cu bataie lunga care i-ar fi asigurat nisa pe timp indelungat.

In ambele perspective afacerea are de pierdut, crescand costurile de operare, pentru simplul fapt ca pana sa ajunga in rafturi, produsul a fost modificat pe ici pe colo (uneori in parti esentiale) indepartandu-l de ceeace cere piata, crescand nevoia de a compensa rabatul facut fie prin promovare mai puternica, fie prin cost mai scazut la raft.


In politica e aproape similar, dar mult mai greu de compensat:
Identifici o nisa, un procent de populatie care ti-ar da votul daca vii in intampinarea nevoilor lor. Abia intrand pe scena, ai priza cea mai mare la nevoile celor pe care ii vizezi.

Ceeace vrei sa faci este un partid politic - aparent un produs comun - dar cu caracteristici care se adreseaza unui anume public tinta. Natural, vei vrea sa aduci oameni care stiu cum functioneaza un partid politic, scapand din vedere tendinta lor absolut naturala de a face tot ce stiu ei mai bine sa faca, cu efort minim.

Pe parcursul infiintarii, dezvoltarii si al promovarii partidului, atat diversele obstacole sau nevoi imediate, cat si membrii cu ceva experienta, dar si consultantii angajati, toti si toate vor pune presiune pe imaginea initiala, incepand sa o modifice putin cate putin.

Numai ca: 
Spre deosebire de produsele de la raft, in politica iti anunti de la inceput caracteristicile produsului. Ca urmare, publicul care te urmareste in evolutie isi va da seama mult mai repede daca te-ai departat de la ce ai enuntat initial ca scop si principii. Un detergent care si-a schimbat compozitia si nu mai spala la fel de bine, pierde piata intr-un timp mai indelungat. In politica, partidul o pierde foarte rapid.

Pierderea aceasta vei incerca sa o compensezi initial prin largirea bazei de votanti careia i te adresezi. Numai ca aceasta abordare marcheaza de fapt finalul declinului. Sunt pline rafturile din magazine de telecomenzi universale dar in ordinea preferintelor publicului vin mai intai telecomenzile dedicate si abia mai apoi cele universale, cand cea originala s-a stricat.

In politica, fiecare alterare generata de un nou compromis oricat de mic, este mai daunatoare ca efect decat anuntul ca de maine, partidul abandoneaza linia cutare si se muta pe linia cutare in virtutea crezului cutare.

Deci atentie la argumentele date de consultanti si chiar de proprii membri cand ti se cere sa renunti la o caracteristica sau alta a produslui tau politic. Confrunta cu realitatea electoratului si mai ales cu ceeace ai enuntat tu public de la inceput ca va fi demersul tau. E usor sa tai din nebagare de seama cele 20% din caracteristici care iti aduceau 80% din voturi.

Daca pe piata bunurilor de larg consum, calitatea unui produs poate fi readusa cu ceva efort la ceeace a fost initial, pe piata politica, poate doar prin schimbarile totale de oameni din organizatie mai poti repara ceva. Publicul uita mai greu o promisiune facuta si neonorata.








\

Business start-up-ul romanesc.

Articolul "Domnilor de dreapta, “biznisul”! Unde este “biznisul”?" de pe Politeia mi-a reamintit secvente ca de film pe care le poti afla din viata de zi cu zi a micului intreprinzator din Romania. Nu fac subiectul presei mari, dar le afli daca stai de vorba cu aproape toti cei care incercat ceva pe cont propriu.

Pentru a nu intra in coliziune cu definitia de cod fiscal a IMM-istilor haideti sa denumim pe acest mic intreprinzator...  minuscul intreprinzator intrucat valoarea totala a "biznisului" este mult spre partea de jos a marjei in care se considera micul sau mijlociul in ochii fiscali ai statului roman.

Cat de jos? Cam pe acolo unde imprumuti niste bani de la rude cat sa faci firma si sa mai ai pe masa un calculator si un telefon sau in zona in care cu banii de la nunta incerci sa deschizi un butic pentru a intra in randul "oamenilor de afaceri".

Boon. Am stabilit zona. Acum secventele:

M-am hotarat. Imi fac firma de consultanta. Nu tu marfa, depozitare, avize, stocuri, etc. Doar eu, creierul meu si piata. Plus ca e multa lume care are nevoie de ajutor.

Ingrediente initiale aparente: O idee si o zona in care te pricepi cat de cat. Un SRL infiintat (aprox 1.000 LEI cu tot cu capitalul social). Un sediu intr-un apartament inchiriat (sa zicem 200EUR/luna). Calculator si imprimanta (le iei pe cele de acasa). Telefon ai. Internet. Etc. Disponibilitate sa lucrezi. Ceva bani sa sustii activitatea primelor cateva luni (facturi). Ceva bani pentru publicitate (depinde de aria in care activezi). Functie de idee si de disponibilitatea personala, poate suna chiar bine.

Incepi sa te informezi si sa faci calculele initiale ale costurilor periodice, estimari de incasari necesare pentru a acoperi initial cheltuielile si a ajunge la misteriosul break-and-even inainte de a se termina resursele de start-up (miraculos cuvantul asta... inspira optimism. "UP"... totul va creste, va merge in sus).

Intrebi in stanga si in dreapta ce iti tebuie si cat costa. Vorbesti cu un contabil. Mai citesti. Mai afli de la prieteni. Incropesti in final o estimare atat ca sume cat si ca obligatii ale "functiei" de administrator si parca-parca simti ca ai putea incerca.

Iti faci curaj si decizi sa te arunci, gandind ca trebuie sa inveti sa inoti pana la urma. Alternativa oricum nu e promitatoare: greutatea de a gasi un job, lipsa veniturilor constante, etc. "Trebuie sa rasara el soarele si pe strada mea."...iti zici. Tragi aer in piept si te arunci.

Dupa primele zile insa, sentimentul inaltator si plin de sperante de la deschiderea unor noi orizonturi dispare, prins fiind intre goana dupa clientii care vin atat de rar si celelalte indatoriri in fata autoritatilor.

Zi de zi descoperi noi si noi obligatii ca administrator, sume pe care le datorezi, cheltuieli neprevazute, termene de respectat, tone de hartii de raportat, dar mai ales amenintari: daca nu faci si chestia cutare ori e penal ori ai amenzi astronomice.

Fiecare discutie cu prietenii - ca intre "antreprenori" - devine o noua ocazie de spaime. "Oare si eu trebuie sa fac asta? Sper sa nu vina fiscul sau autoritatea cutare. Trebuie sa ma pun la punct. Dar cum? Lasa ca intreb..."

De la ideea generoasa de a ajuta semenii dandu-le consultanta si facand un ban cinstit, ajungi destul de repede haituit de spaime, amenintari, pericole si stors de bani din directii nebanuite.

• Descoperi ca desi ai inclus in cheltuieli contabilul, nu e suficient ca o cunostinta sa-ti tina contabilitatea primara, pentru ca la bilant ai nevoie de avizul unui expert, deci cost suplimentar;
• Casa de marcat sau nu? O dilema. Afli ca in principiu e obligatorie. Dar costa, si incerci sa te lamuresti daca pentru ce vinzi iti trebuie sau nu. Cati "doctori" intrebi, atatea diagnostice si recomandari vei primi, dar cel mai des auzi: Depinde...
• Facturi tipizate sau nu? Decizi ca emiti pe calculator. Primesti intrebarea: Unde e decizia de alocare de numere de facturi pe anul asta? (UPS) 
• De la contabil incepi sa afli ca iti trebuie tot felul de registre. E bine. Ai aflat ceva. Dai un ban ca sa fii in regula. Le cumperi si pe astea.
• Daca iti trebuie neaparat si un prim angajat, afli ca nu este suficienta estimarea de 40% bani pentru dari peste ce credeai ca vrea omul in mana... si te ia ameteala. Persoane care sa accepte mai putin in mana dar care sa se si priceapa nu gasesti.
  Solutia vine de la prietenii cu experienta: pentru a nu termina in trei luni banii care ii rezervasei pentru 6 luni: declari omului minimum pe economie si ii dai restul in mana. Pare un rau mai mic decat sa incerci sa-l platesti la negru. Macar e gri. Si speri ca merge asa pentru ca nu ai incotro desi abia ai deschis pravalia.
• Angajarea propriu-zisa iti aduce insa si noi griji: raportari si viramente la timp, ca sa nu patesti amenzi sau chestiuni penale ca "stopajul la sursa" (ce o mai fi si ala) cum a patit cutarescu. Si incluzi in programul tau lunar noi griji, rutine si cheltuielile aferente.
• Vine contabilul si iti spune ca e nevoie de semnatura electronica pentru a depune raportarile. OK. Cat costa? Atat. Dar daca nu ai timp sa te duci tu sa faci formele, mai dai bani si pe procura la notar pentru contabil. 
• Veste: nu se mai deconteaza benzina. [Injuratura]
• Daca ai ghinionul sa iti pui firma la strada, primesti intr-o zi in posta notificare sa te prezinti la primarie, pentru ca nu ai achitat taxa pentru firma stradala sau serviciile de salubritate sau de zgomot sau de spatii versi sau nu mai stii pentru ce. Uh.. nu le stiai desi incercasei sa afli cand ai facut evaluarea cheltuielilor.
• O raza de speranta: un anumit tip de scutire de la taxe pentru un anumit tip de firme. Descoperi curand ca tie nu ti se aplica sau ca iti trebuiesc sute de avize si hartii.
• Ai facut o incasare din afara tarii? Amenda daca nu esti in registrul operatorilor intracomunitari sau daca nu declari pana la data cutare daca ei erau sau nu platitori de TVA? [CUM? Tocmai cand prinsesem si eu un client strain?]
• Fisa postului la angajati unde este? Au vizita medicala?
• Schita de evacuare din incinta si planul PSI unde este? Aveti avizat sediul pentru asta?
• Protectia muncii s-a facut? Dovada unde e? Intrebi nedumerit: Pai mie imi trebuia asa ceva? Raspuns: Depinde...
• Ai o intarziere la plata la impozite... esti sunat intr-o zi de inspectorul de la recuperari.. imprumuti niste bani, te duci la el spasit, platesti si il intrebi: Acum sunt in regula? Mai datorez ceva? Si vine raspunsul: Depinde...

Nenumaratele incercari de a te informa despre ce trebuie sa faci ca sa fii corect esueaza in innebunitorul "Depinde..."

• Informatiile disponibile la autoritati sunt intr-un limbaj greu de inteles si cer un efort care iti consuma din putinul timp pe care il mai ai pentru "biznis". Contabilul e si el ocupat, iti da el informatii pe partea fiscului si al angajatilor, dar cand intrebi daca esti in regula in caz de control, iti va raspunde si el: "Depinde..." 
• Daca totusi faci nebunia de a incerca sa citesti tu legile care ar trebui sa ghideze activitatea ta, te iei cu mainile de cap intrucat descoperi  un nesfarsit sir de texte si articole raspandite in sute de legi, regulamente, ordine, ordonante, decrete sau mai stiu eu ce... Iar daca faci efortul financiar si te consulti cu un avocat, incercand sa obtii o minima garantie ca daca urmezi indicatiile lui vei fi in regula, raspunsul final suna iarasi cunoscut: "Depinde..."

Luni de zile trec astfel, intre penuria de clienti, balans pe sarma legalitatii si a relativitatii interpretarii textelor, in timp ce fugi disperat, sperand ca nu o sa ai vreun control.

Inevitabilul se produce la un moment dat si controlul vine, constata, sanctioneaza, pleaca. 

Dupa ce inima statea sa iti sara din piept cand le-ai deschis usa desi luasei un pumn de distonocalm,  acum, prabusit pe un scaun incerci sa iti revii. Ai avut noroc de data asta. Amenda nu a fost cea mai mare iar pronia cereasca ti-a trimis la timp un client si plus un mic imprumut... ai avut cu ce plati. Iti spui: acum stiu ce trebuie sa fac ca sa fiu in regula...

Dar nu trece mult si afli ca s-a schimbat schimbarea si s-a modificat iar o lege, ai noi obligatii si o iei de la capat: Ce trebuie sa fac sa fiu in regula si cu asta? Raspuns: "Depinde..."

Ca sa puna capac la toate, un guvern are ideea geniala sa introduca impozit forfetar. [Ah... deci trebuie sa platesc si cand nu incasez nimic? EU RENUNT] 

Si cauti sa afli ce trebuie sa faci ca sa inchizi. Ca prin vis auzi raspunsul fatal: "Depinde".
Si cel care ti-l da are dreptate:

• depinde daca ai bani pentru procedura
• depinde daca ai sau nu datorii la stat
• depinde daca treci cu bine de controlul final
• depinde, depinde, depinde...

Dupa ceva ani, presupunand ca ai scapat de "firma aia" si de cosmarul prin care ai trecut, fiind mult mai intelept acum, cand copiii te vor intreba daca sa incerce o initiativa proprie, ce le vei zice?

Invitatie la... inceputuri?

Politica si democratia romaneasca a ultimilor 22 de ani au avut ca baze initiale definitiile pe care le cunosteam la revolutie despre aceste notiuni (o imagine personala asupra notiunilor, desprinsa fie din ce aflam de la batrani, fie din carti, fie din inventivitatea noastra, combinat cu ceeace nu doream sa se mai repete) si nu o educatie solida in domeniu. E un truism. Dar...

Peste aceste imagini perfect indreptatite, clasa conducatoare a turnat continuu galeti de apa rece, descurajand sistematic implicarea, pervertind sensurile si agitand sloganuri de ura fata de celalalt si ura de clasa, sadind indoiala in colegul de partid sau in cel de alaturi. Nu pot fi condamnati decat in masura in care era premeditat totul. Altfel, daca ar fi sa le acordam prezumtia de nevinovatie, nu putem spune decat ca asta era definitia lor despre democratie si politica, construita din ce stia fiecare, doar ca s-au coagulat mai repede sub dezideratele financiare si de putere comune.

Am plecat la drum cu 22 de ani in urma asa cum pleci in prima zi de scoala, cu o imagine despre ce frumos va fi, ce vei invata, dupa care, in timp inveti ca lucrurile sunt altfel. Termini apoi scoala si constati ca in practica e iarasi altfel. Dar observi totusi ca cei care nu au sarit peste ore si isi amintesc definitiile si clasificarile macar, se descurca mai bine. Si ajungi dupa dificultati mai mari sau mai mici, dar de regula mai mari, la concluzia ca ar fi bine sa reiei unele lucruri de la zero…chiar si la un seral personal sau de grup.

Am sperat cu totii poate pe undeva, ca se poate sari peste anumite lectii, dorind sa fim mai repede in randul  democratiilor cu traditie, dar din incercarea “privilegiatilor” de as-i pastra privilegiile, am trecut si trecem pana la urma prin fiecare lectie la care am lipsit cat eram sub alt regim, trebuind sa luam din urma si sa citim temeinic manualele.

In afara de nazuintele noastre, nu am avut nici o definire comuna dobandita printr-o educatie si experienta comune (nici pe civic, nici pe politic nici pe nimic). Am avut si avem doar ce ne-au invatat “ei” prin dezastrele politice, economice si umane provocate pana acum… dezastre menite a indeparta si trece in derizoriu ideea, competenta, omul, efortul, dialogul, principiul, doctrina, concurenta reala (pe orice plan, de la economic si pana la cea de idei)…. toate fiind doar un alt mod de a sugruma elitele, dar cu rezultat similar tehnicilor din perioada comunista. Poate chiar mai eficient, pentru ca nu mai avem incredere nici sa dialogam, nu mai vorbesc de a ne implica.

Ca sa incercam si exemple, s-a ajuns la definitii de tipul: dreapta (sau stanga) este ceeace nu fac ceilalti.  Este opusa partidului cutare sau ideilor lui X. Iar doctrina adevarata este reflectata in ce fac eu si propun eu. [...] Ca sa nu mai vorbim de ideile care au devenit reflexe, gen:  politicienii urmaresc doar interesul propriu, nu conteaza votul meu, nu are rost sa strig pentru ca ma fac de ras si nimeni nu aude, politica e o cloaca si nu are rost sa te bagi, etc.

Iar pentru a pune capac, dupa ultimele evenimente am ajuns la a ne fi frica efectiv sa spunem ce credem chiar si in familie sau intre prieteni.

Daca le punem pe toate in tablou vedem un efort sustinut de a nu se porni de la bazele reale (ale politicii, democratiei, civismului, concurentei libere, etc.), pentru ca asta inseamna ca pozitiile celor care au acaparat puterea s-ar clatina.

Pana si cerinta pe care o mai aveam uneori de a vedea la opozitie contra-propuneri, gandire referitoare la ce trebuia facut si competenta dovedita prin rationamente si explicatii (macar un amarat de “de ce nu e buna masura luata de cei de la putere” in locul negarii permanente a oricarei masuri si a atacului la persoana continuu) este rodul unei pervertiri: Inca astept sa imi spuna altii cum trebuie sa fie. Inca astept sa gaseasca altii solutia pentru mine ca cetatean…in loc sa o caut si eu si sa incerc sa le-o transmit.

Incercand sa ne regasim si sa ne desfasuram si noi intre ce nu ne place si ce ne-am dori, intre raul cel mai mic si raul cel mai mare – realizam, mai ales dupa ultimele evenimente ca e stramt locul. Treptat ne dam seama ca e singurul spatiu pe care cei din politica de pana acum ni l-au lasat.

Falimentul politicului post-decembrist e clar. Pe toata linia. A alege numai intre raul cel mai mic si cel mai mare nu prea mai e o optiune. Dar pentru a construi, tot de temelie, proiect, echipa si material e nevoie. 

Si de aici si intrebarea-invitatie: care sunt bazele? Cum se pune temelia? Cum se face un proiect? Care e proiectul cel mai bun? Ce materiale ne trebuiesc? Ce materiale avem? Cum facem rost de celelalte?  Cum gasim echipa? Cum pot fi duse ideile spre zona publica?

Se pare ca sunt mai multe intrebari, nu una. Asa a rezultat si statuia ganditorului de la Hamangia probabil… in urma unui dezastru politic.

Invitatia ramane totusi...

De la lovitura de stat la violenta de strada si apoi la razboi civil... in Comunicare

Toate cele 3 de mai sus au facut inconjurul presei romanesti si chiar straine in ultimul timp. Cea mai noua este violenta de strada transformata in ideea de razboi civil.

• O tabara acuza pe cealalta iar cealalta arunca inapoi acuzatia putin transformata.
• Unii spun ca prin rezistenta, ceilalti o sa cauzeze violente din partea celor 7 milioane.
• Ceilalti spun ca primii sunt la limita si ca nu vor da inapoi, instigand si recurgand la violenta.
• Toate acestea, preluate "impartial" de presa infierbanta spiritele.
• Ce urmeaza? Ingrijorarea celor de la varful unei tabere cel putin. 
• Ce fac ei? In loc sa decida de comun acord ce raspuns fix sa dea acestei teme (invatand de la cealalta tabara ca uneori e bun un raspuns automat) cand presa aduce tema violentei in discutie, raspund fiecare dupa puterile sale. 
• In acest context cea mai la indemana forma de raspuns a unei persoane prinsa cu garda jos este ingrijorarea (posibil sincera), care repetata si apoi preluata (iarasi "impartial" de catre presa) se transforma in spatiul public in acuzatie catre cealalta tabara, care, evident va raspunde amplificand. Si spirala continua.
• Din aceasta spirala, iesiri la scena a indivizilor de tip Dogaru castiga audienta.
• In acest context sustinatorii fiecarei tabere sunt infuriati pe cealalta tabara.

Unde se va ajunge? Vom vedea.

Ce nu inteleg: 
DE CE LA TEMELE IMPORTANTE LANSATE DE ADVERSAR, PRECUM VIOLENTA, NU PREGATIM UN RASPUNS SI O STRATEGIE DE ABORDARE CARE SA REDUCA SANSELE DE A SE INTAMPLA?

Fiind nepregatiti, facem greseli de comunicare enorme si care, pe langa faptul ca fac jocul adversarului, pun si gaz pe foc. Asta pentru ca atunci cand exprimam cu cuvintele noastre o ingrijorare (chiar daca e bazata si pe dovezi) ... psihologic avem tendinta sa exageram lucrurile pentru a transmite sentimenul nostru si ajungem astfel la exprimari de tipul:  ...se va ajunge la razboi civil.

Discursul total liber este nepermis la nivel de lideri de miscari. E prea riscant!

De ce nu stabilim spre exemplu un raspuns care sa indemne la calm si la responsabilitate, indiferent cat de covarsitoare ar fi dovezile ca se urmareste razboiul?

Daca echipele care fac mesajele si rontaie la semnalele dinspre tabara adversa si-au atins potentialul maxim si le scapa astfel de mesaje ce ar trebui imediat contracarate cu responsabilitate - de ce nu ne deschidem ca sugestii spre public? Mii de cetateni ar fi putut sugera o reactie mai buna si mai diplomatica decat expresia razboi civil!

Calm. Responsabilitate. Masura.

Media sociala, partidele si votul. Partea 2

In articolul anterior referitor la partidele politice si prezenta pe internet am incercat sa arat faptul ca in epoca actuala internetul poate ajuta la cresterea si mentinerea unui politician pe scena politica si in vizorul electoratului. Singura conditie: interactiunea si dialogul cu netizenii.

Am primit ca principala critica lipsa de timp pentru a dezvolta un dialog. Realitatea insa cred ca este in alta parte: lipsa obisnuintei dialogului direct cumulata cu fuga de efortul de adaptare la un set minimal de proceduri de lucru noi.

Este si normal, tinand cont de faptul ca pentru multi politicieni de pe scena noastra politica post elicopteriada, accederea la scaunul vizat era scopul care extenua toate fortele (mentale, fizice si financiare), dupa care, furtunile de partid sau cele ale societatii oricum ocupau tot timpul, iar reintoarcerea la electorat era la 4 ani cand se refacusera resursele de aruncat in joc pentru recastigarea scaunului.

De ce internetul nu este deschis oricarui politician roman:
Pentru a fi capabil sa dialoghezi pe teme politice trebuie in primul rand sa te intereseze politicul ca si mijloc de a face ceva, de a lasa ceva in urma, de a produce o schimbare. Pentru asta, trebuie sa ai o legatura fie cu fenomenul politic si social de la noi, fie cu domeniul in care vrei sa faci schimbarea. Sau cu ambele.

Daca atunci cand intri in lupta politica si/sau electorala ti-ai propus o misiune, ai intrezarit eventual o nisa si cateva cai de a ajunge la indeplinirea misiunii si esti in cautare de solutii - atunci nu numai ca vei gasi in dialogul cu cetatenii o placere dar si o sursa inestimabila de solutii.

Uitandu-ne la blogurile politicienilor observam ca au un oarece succes cei care exprima o ingrijorare, care pun o intrebare, care par sa treaca macar si minimal dincolo de simplul comunicat. Daca mai si raspund la sugestiile sau comentariile postate de vizitatori, deja petrecandu-se un minim de dialog, atractia este si mai mare pentru ceilalti cetateni.

Dupa descoperirea Google ca arma politica, e timpul sa descoperim forta comunitatilor online de la noi pentru gasirea de solutii.

Capcana feedback-ului fals: Numarul de prieteni. Lozincile. Incurajarile si Like-ul.
Pentru a iesi din sfera blogurilor vom trece la un alt instrument uzitat in ultima perioada: pagina proprie de facebook. Vom gasi deja mai multi politicieni care au pagina sau cont de FB.

In jurul acestor pagini roiesc vizitatori, incepand de la prieteni apropiati, colegi de partid sau simpatizanti (nu discut aici luptatorii de gherila digitala), vizitatori care vor da Like sau care vor comenta.

Daca analizam postarile pe facebook, aproape totdeauna vom gasi: Lozinci, Apeluri, Comunicate, Acuze, sau Preluari din alte surse. Ocazional vom avea cate o intrebare pusa de politician.

Daca analizam comentariile, vom vedea aproape intotdeauna aceelasi tipar: Raspunsuri tot prin lozinci. Incurajari. Linkuri catre alte articole.

Aproape toate aceste pagini au tema initiala lansata de politician si in rest raspunsurile si like-urile mentionate mai sus. Nu am gasit inca vreo interventie la raspunsul unui vizitator astfel incat sa rezulte un schimb minimal de idei. Nici macar un multumesc sau o apreciere a raspunsurilor bune sau care transmit ceva util.

Mai mult: astazi gasisem un politician care a lansat un mesaj de tipul:  aceasta pagina (de FB, n.r.) este doar de promovare. Rog trimiteti comentariile pe adresa blogului meu.
Curios din fire, am mers pe blog... unde am gasit doar articolul si nici un comentariu sau raspunsul la comentarii. Impresia imediata a fost ca daca se trimit comentarii, ele nu apar si pe site. Poate gresesc. Sunt curios insa - primeste vreun comentariu raspuns, chiar si numai prin email?

Este probabil si vina instrumentelor de automatizare a postarilor - la postarea de blog se posteaza automat si pe FB. Totusi, caut de cateva zile dialogul si nu il gasesc decat pe cel intre cetatenii internetului pe blogurile lor, in forumuri si atat.

Realitatea este ca psihologic ne este greu sa ne schimbam, sa adoptam noi obiceiuri. Mai degraba vom invoca lipsa de timp decat sa invatam ceva nou. Cu toate acestea, exista retete, proceduri, softuri si specialisti care ar putea sa demonstreze foarte simplu politicului ca o comunicare reala cu cetatenii poate avea loc fara acel imens efort de care se tem instinctiv si poate oferi in acelasi timp solutii cum nici nu banuiesc ca exista. Doar ca nu sunt aceiasi specialisti care i-au promovat pe politicieni pana acum. Mai  mentionez doar in treacat voluntarii care ar putea ajuta aceasta comunicare ca si echipa simplificand munca si interfatand comunicarea.

INTREBAREA EMISIUNII: ce sustinere va avea politicianul din partea unui netizen care i-a oferit o solutie intr-o discutie pe net - atunci cand cetateanul respectiv ar vedea macar pomenita acea solutie in discutiile publice la TV ale politicianului? Dar intr-un demers legislativ facut de acesta? Nici nu indraznesc sa ma gandesc.

Internetul este periculos. Poate naste sustinatori fanatici. Feriti-va dragi politicieni. :-)


P.S. Nu spun ca ceeace se face e rau. E un inceput, doar ca acum e o povara pentru ca nu i se acorda atentia cuvenita, pierzandu-se sanse masive la puncte electorale.

Referinta: Partea 1 a articolului

Apel catre noua societate civila!

Societatea civila suntem noi toti. Eu, Tu, Ei, Noi cei care traim si muncim in Romania si noi cei carora nu ne este indiferent incotro mergem si suntem afectati de ceeace se intampla.

In ultimii ani pe canalele media s-a denigrat sistematic tot ce se putea din structurile statului roman. S-a sadit neincrederea, s-a atacat absolut tot, avand ca rezultat direct descurajarea noastra de a mai apela la stat si la structurile sale, convinsi fiind ca nimeni nu isi mai face treaba.
 
Traim momente nemaivazute de cand USL a inceput actiunea de suspendare a presedintelui ales. Fiecare particica a statului este compromisa declarativ sau prin actiuni, este demolata orice urma de structura pe care noi, societatea civila sa ne mai putem baza. 

Scopul final este acela de a-i descuraja pe cei care lucreaza in structurile statului si in justitie, si care au inteles sa isi faca datoria, ei fiind singurii care mai rezista in pozitiile in care au ajuns. Numai ca si rezistenta lor are limite...

Dragi prieteni, 
Am trimis impreuna scrisori catre ambasade si UE pentru a atrage atentia asupra a ceeace se intampla. Am redactat si semnat petitii la inceputurile actiunii USL. Am spravegheat votul si am semnalat neregulile.

Dar de atunci, gradat, reactiile noastre ca si cetateni indignati si amenintati direct, au slabit incet incet in intensitate, ajungand sa fim mai mult spectatori si comentatori decat implicati direct, sperand ca justitia va rezista pana la urma in fata asaltului. NU ESTE SUFICIENT DIN PACATE.

In conditiile si situatia de astazi, o societate civila treaza si cu experienta, intr-o tara asa cum ne-o dorim, ar reactiona minimal astfel:
–> Fiind atenta zilnic la orice pas, afirmatie, posibil act de tradare, denigrare, etc
–> Analizand permanent fiecare act normativ sau fapta a politicienilor si consecintele posibile

...si reactionand vizibil prin grupuri, asociatii sau indivizi care se simt amenintati sau afectati de toate acestea:
–> redactand si trimitand pentru fiecare fapta, plangeri, sesizari, contestatii in tara
–> redactand si semnand petitii
–> organizand manifestari (nu neaparat manifestatii) de sensibilizare civica in care sa explice si altora sau sa le atraga atentia. Lista poate fi completata cu nenumarate activitati.

Caracteristica prinipala absolut necesara astazi: sa dovedim aceeasi tenacitate si insistenta ca si cea dovedita de USL.

Dincolo de chestiunile care privesc in ansamblu Romania ca stat NATO si membru UE (grave de tot precum denigrarea SIE, a justitiei, etc), suntem asaltati prin fapte grave care ne afecteaza direct precum actiunile sau mai degraba inactiunile din plan economic !!

Daca nu reactionam la fiecare incalcare a drepturilor noastre individuale sau comune, pericolul cel mai mare il reprezinta DESCURAJAREA CELOR CARE INCA MAI CRED SI SUNT IN INSTITUTII CA ULTIMA REDUTA IN CALEA COMPROMITERII INTREGULUI STAT. 
Acestia, trezindu-se singuri, vor ceda pana la urma!

Ei au nevoie sa vada ca in afara de persoana si libertatea proprie mai au pentru cine lupta!
Nu mai sunt suficiente doar iesirile TV ale politicienilor. De aici poporul trebuie sa preia lupta de rezistenta.

Am fost in stare sa invatam boicotul, minunata premiera in democratia romaneasca! Mai sunt si alte actiuni democratice pe care trebuie sa le invatam ca societate civila si care pot raspunde rapacitatii cu care politicul incearca sa ia toata puterea. Ce alegem pe mai departe?

Fara reactii individuale sau de grup prompte si continue, indiferent cat de mici grupurile, nimeni nu mai are pentru ce lupta din serviciile, institutiile si chiar dintre politicienii care se zbat pentru normalitate. Da, exista si dintre acestia. Dar vor disparea daca nu ii sustinem.

–
P.S. Cineva a venit la un moment dat cu o idee pentru a incuraja politia sa apere pe cetateni: Atunci cand un politist a indraznit sa ia atitudine si s-a luptat cu infractorul si l-a dovedit iar lupta a devenit publica – societatea civila sa-i trimita politistului o Diploma de Apreciere si Multumire pentru Eroism in Slujba Cetatenilor si de Incurajare. Conferita de cei aparati. :)
O forma pasnica si democratica de semnal trimis celor chemati la datorie. 
Haideti sa mai gasim astfel de idei.

Haideti sa actionam si sa indemnam la reactie. E dreptul nostru, e timpul nostru.

Finalul Razboiului. Peisaj de iarna sufleteasca la 42 de grade Celsius.

S-a terminat. Unii spun ca a durat putin. Altii ca de o vesnicie se purta acest razboi. Cu totii aveau dreptate...

Fiecare a avut motivele lui de a porni la “lupta”. Fiecare a crezut. Si sigur in forul lui interior avea dreptate. Dar nimeni din jur nu o poate sti cu adevarat oricate explicatii ar da. Fiecare s-a batut cu fiecare. Fiind un razboi mediatic (internetul inclus) si nu in strada, victimele au fost cu mult mai multe iar sansele ca cineva perceapa miile de oameni suferind si sa desiste au fost aduse la minimum.

Rezultatul? Macel maxim. Prietenii distruse. Relatii de o viata puse in pericol. Resentimente pastrate (si care pot sa persiste peste ani) indiferent de declaratiile publice ale fiecaruia.

Realizand din cand in cand absurdul situatiei, intre cunoscuti apareau (din pacate zadarnic) apeluri de genul – “Nu avem noi cum sa ne certam. Ne stim de atata vreme si ca oameni si ca intentii. Legatura dinte noi primeaza.” …pentru ca, la o fraza spusa de celalalt mai tarziu in nu stiu ce explicatie (de ce naiba om simti nevoia sa ne explicam atata?), sa apara intrebarea din partea cealalta: “aaa…dar de ce crezi tu ca aia si nu ailalti? Deci tu afirmi ca [...]???” … si gata. Reset total!… si lupta continua intre frati.

In zadar se cautau puncte la care si ceilalti rezonau candva (e.g. “e razboi politic/media, nu le pasa de noi, mesajele sunt ale lor – lovitura de stat, anticomunism, rusia, etc, …de ce le dam crezare ca e doar manipulare si politicienii isi vad de ale lor?“, ...SAU... “acum 10 ani daca se depunea plangere penala pentru denigrarea tarii ai fi sarit ca ars, de ce acuma e doar nasol si nu te oripileaza? De ce nu te revolti?“)

INTR-ADEVAR – daca razboiul s-ar fi purtat pe campul de lupta sau in strada, pornit la comanda unica a conducatorilor fiecarei tabere, venea la un moment dat si intrebarea in mintile fiecaruia – “de ce naiba lupt eu pentru ca astia sa isi faca de cap in continuare?“, urmat de scaderi de ritm si abandon treptat.

Dar razboiul asta a fost diferit de celelalte purtate pe meleagurile noastre.

• Diferit prin mediul in care s-a produs: in casele fiecaruia, in mintile fiecaruia, in familii, intre prieteni (intretinut de TV si Internet).
• Si a mai fost diferit prin ceva: atzatzarea s-a facut in mai multa vreme (ani multi) – fie direct prin emisiuni, fie prin frustrarile inregistrate de fiecare soldat la faptele unei tabere sau alta, la nepasarea politicienilor, la flitul cu care trateaza realitatile vietii cotidiene – acumuland aceste frustrari dar neiesind in strada si netaxandu-le atunci cand faptele s-au produs.
  Romania a simtit aici pentru prima oara insuficienta votului la 4 ani pentru a da peste degete politicului care baga mainile in buzunarele cetatenilor. E doar simtita acut momentan. La analiza cauzelor si in reconstructie probabil ca unii isi vor da seama de necesitatea reactiei imediate a publicului pe instrumentele democratice si intre scrutinuri.
• Internetul si media TV in special au avut un efect pervers – transformarea tuturor “celorlalti” si egalizarea lor in ochii proprii. La fel cum e egal un accident auto sau un viol prezentat zilnic intre zeci de alte astfel de povesti horror (desi acolo dramele sunt reale) – tot asa cand evaluam opinii, am ajuns sa vedem doar diferenta intre opinia proprie si a celuilalt si sa o asociem fenomenului general difuzat pe media – in loc sa mai vedem individul si argumentul. Mai rau e in internet unde identificam un nick prin ce a spus si nu prin persoana.

Ce nu s-a luat in seama in dialogul sau lupta cu fratii: – faptul ca desi politicul a frustrat si sfidat pe toata lumea cu nerusinare 22 de ani,  frustrarea a luat forme personale si diferite la fiecare.
Aduse la momentul de maxima incordare ele s-au materializat in crezurile fiecaruia – simtite adanc in persoana proprie la momentul pornirii la “lupta”.
Pentru unii chiar a fost lovitura de stat. Pentru altii chiar venea Rusia. Pentru 8 milioane Basescu era dictator. Pentru nu mai stiu cati, dar mult mai multi, PDL erau criminali mafioti.  Pentru unii incalcarea unei hotarari CCR a echivalat sincer cu ceva grav. Pentru altii reactia internationala era grava. Pentru unii ce spune o tabara e manipulare. Pentru altii cealalta tabara minte. Pentru nu mai stiu care parte de populatie mafia trans-partinica e cauza si trebuie eradicata., etc.etc.etc. TOATA LUMEA AVEA DREPTATE !!

Doar ca prin efectul de egalizare a celorlalti in ochii proprii, de transformare a lor in mase cu ajutorul media – orice opinie care nu era proprie a devenit cel putin criticabila daca nu direct a dusmanului. Adaugand nervozitatea, furia chiar – rezulta instant o incaierare. Desi daca iei si analizezi semantic, logic, ideatic, filozofic sau etc – observi ca cel mai ades in “discutiile fratricide” (SIC) – bataia izbucnea pentru ca unul sustinea o idee iar celalalt nu sustinea ideea contrara ci doar o alta idee. Stupid dar adevarat.

Foarte comod a devenit rolul conducatorilor:  laboratoarele de mesaje nu au avut nevoie de multa munca de creatie – temele erau de ani de zile sub forma diverselor frustrari reale in fiecare (idei de tipul: comunism, mafie, hotie, nepasare, furt, minciuna, afaceri de grup, penal si fuga de penal, incompetenta, saracie, etc.). Tot ce trebuiau sa faca laboratoarele era sa vada ce idei exista, sa le preia pe cele care convin si sa le difuzeze asociat cu numele celeilalte tabere. Dupa care sa stea sa se uite la macel.

Nimanui nu i-a trecut prin cap probabil ca tot ce spun in acest timp indivizii simpli (si nu conducatorii fiecarei tabere) erau in mod nemijlocit frustrarile individuale vis-a-vis de tot politicul si nu de cealalta tabara.

S-a acuzat permanent manipularea atunci cand o idee coincidea cu ceeace spunea propaganda unei tabere. Geniala chestiunea aceasta – genial de convenabila exact conducatorilor fiecareia dintre tabere. Geniala pentru ca egalizeaza pe “ceilalti” care nu sustin exact aceleasi idei si ii transforma in inamici in mod reflex la auzirea mesajului emis de ei, geniala pentru ca umple de sensuri un gol imens pe care l-au lasat toti politicienii fara exceptie in planul ideilor, idealurilor, etc.

DAR: Daca luam inversunarea individuala a fiecaruia si o punem alaturi de mesajul emis, puteam observa ca era prea intensa pentru a fi doar vina propagandei din timpul razboiului sau din timpul pregatirii lui. Era mult mai adanca. Era in fiecare dintre indivizi.

Pervertirea sentimentelor:
Profitand de frica de manipulare au fost atrasi in lupta pana si cei care incercau sa se fereasca de masinaria de propaganda. S-au luat ideile din public, s-au pus pe portavoce, astfel incat, desi ele porneau din ingrijorari si simtaminte reale si adanci ale fiecaruia s-au transformat imediat in semn ca persoana respectiva e cu cealalta tabara sau ca e manipulata. Chiar daca istoria cuiva sau frica cuiva de ceva era reala. Punerea pe media o transforma in simpla propaganda la care persoana a achiesat. 

Una peste alta – spuneam ca e genial pentru ca prin acest razboi – s-a pervertit si transformat ura si repulsia legitime ale populatiei fata de hotia, minciuna, coruptia, nepasarea politicului din ultimii 22 de ani in ura fratricida – descarcand in directie controlata energii care puteau sa mature pe adevaratii vinovati.

Dezolant peisajul ramas. Vom avea de muncit mult la reconstructia sufleteasca si in paralel la curatat daramaturile si reconsiderat atat atitudinea noastra fata de politic cat si modul in care actionam fata de ceilalti. Totusi interesant de urmarit daca se accepta situatia in care am ajuns… pentru ca deschide cai noi si planteaza samanta noua.

Bine ca s-a terminat!
Ma duc sa imi pun proteza sufleteasca si sa imi iau carjele.

Media sociala, partidele si votul. Partea 1

Politica Dimboviteana in era Internetului ne-a oferit in ultimii ani exemple incredibile despre lipsa de priza a politicienilor la realitatile unei parti din ce in ce mai insemnate a populatiei cu drept de vot - cea care utilizeaza internetul - pe scurt, netizenii Romaniei.


NetElectoratul sau eElectoratul a fost luat de catre politicienii ultimilor ani fie ca o masa care nu conteaza in final la vot, fie ca un mediu ostil, stapanit de catre servicii sau de catre adversar.


Cel mai frecvent si aici este si vina felului de a actiona al partidelor noastre care se intorc cu fata spre cetatean doar in campania electorala, Internetul si media sociala au fost privite drept canale de transmitere a mesajului electoral - abordare identica cu cea a TV-ului sau a presei scrise, unde mesajul circula intr-o singura directie.


Fie ca vorbim de mesaje in lant, transmise de partid la un set de utilizatori si de acestia la alti utilizatori, fie ca vorbim de reclama cumparata (vezi PNL/USL si reclama pe google - din stenogramele recente), aceasta abordare a fost de regula impusa de catre trezirea inainte de vot la realitatea existentei a inca unui canal media ce trebuie utilizat. 


Agentiile de publicitate angajate in campanie sau grupele de gherila internet constituite ad-hoc inainte de alegeri au incasat bani frumosi de fiecare data, dar au dat rateuri enorme in a atrage electorat.


Nu am vazut pana acum persoana convinsa sa isi schimbe votul de catre aceasta risipa de bani de partid.


Ceeace a constituit insa o surpriza mare cam totdeauna pentru partide, a fost raspunsul plin de repulsie venit inapoi din internet. 


Ciocnirile au cel mai des loc pe forumuri atunci cand vorbim de gherila electorala precum si in comentariile de la articolele cotidianelor de presa, versiunea online.


Mediul online are caracteristicile lui proprii, prima fiind nu difuzarea rapida a informatiei cum gresit o interpreteaza politicienii obisnuiti sa nu dea ochii cu electoratul decat la 4 ani - ci feedback-ul rapid si dialogul obligatoriu. 


Ori aici ei nu sunt pregatiti. Sa primeasca raspuns si sa vina cu urmatorul astfel incat sa rezulte un schimb de idei.


SPAM-ul, fie ca este pe email, fie ca se face pe forum este automat depistat de netizeni si sanctionat ca atare initial cu avertismente si ulterior cu rejectarea.


Pe internet se construiesc idei, se dezbate, se publica ganduri proprii, se interactioneaza mult mai mult decat offline. Relatiile se construiesc in timp, cu fiecare noua contributie la o discutie si se rup repede daca se intra cu tancul in forum.


Pentru asa ceva politicienii nostri nu sunt pregatiti. Se vede de la o posta. Iar mercenarii online nici atat. Faptul ca sunt mii de surse de informare la indemana, faptul ca articolele de presa si istoria persoanei este ca o carte deschisa, toate acestea fac ca putini politicieni de la noi sa reuseasca sa sparga bariera aceasta de comunicare.


Cam toti au blog, pentru ca asta e reteta initiala propusa de consilierii de imagine din agentii, dar extrem de putini sunt cei care scriu regulat si aproape inexistenti cei care poarta un dialog minimal cu cititorii lecturand comentariile si raspunzand. 


Ca exemplu pentru astazi ca tot am ajuns la acest instrument, Blogul nu este nici pe departe o simpla fituica de partid sau pagina personala. Adevarat ca permite emiterea in eter a gandurilor sau a comunicatelor, dar utilizat la adevarata lui capacitate, poate fi  o mina de aur atat pentru politicianul care il detine, cat si pentru partid si pentru viata politica in general.


Hint-ul zilei: Politica in internet este exclusiv uninominala. 


Sa ne citim sanatosi.

Cu locomotiva de la Alba ca Zapada la Fata Morgana

Mi se pare fascinant de studiat din punct de vedere psihologic fenomenul baleierii electoratului intre nou si vechi in decursul a catorva cicluri electorale. 


Elemente certe de progres care initial suscita interesul maselor, realizari remarcabile care pot fi trecute la capitolul castiguri pentru tara si democratie, ajung dupa o perioada sa fie complet ignorate de masa de votanti, acestia reintorcandu-se catre grupari sau partide care reprezinta trecutul.


Noi organizatii apar sau se formeaza din aglutinarea altora mai vechi in spatele unor personalitati noi. Beneficiaza o perioada de interes si sustinere, dupa care ciclul se repeta.


Ce anume determina aceasta baleiere a electoratului? Care sunt semnele ca proiectul politic se aproie de final? Ce s-ar putea face de la inceput pentru o longevitate crescuta a acestuia?   


Urmatorul text este o incercare a unui nespecialist de a-si explica mecanismele si de a identifica in parte cauzele dar mai ales posibile solutii pentru ca un proiect politic sa beneficieze de o durata cat mai lunga. Cuvinte cheie: nespecialist, observatii proprii, cautare de solutii.

Inceputurile. Entuziasmul. Pornirea.
O organizatie nou aparuta capteaza initial sustinerea unei mase a votantilor. Arzand etapele vom presupune ca a acumulat deja o sustinere suficient de larga pentru a castiga cu ceva procente un scrutin. 


Cu cat sunt mai mari nemultumirile fata de vechile structuri, cu atat mai mare sustinerea si succesul la scrutin obtinute de o noua idee. 


Cu cat este mai "fresh" platforma, cu atat sunt mai actuale idealurile inglobate si nevoile carora le raspunde, oferind speranta si culegand voturi. 


Pe aceasta platforma se promoveaza oameni noi, se creaza branduri individuale sau de grup care atrag si au sanse sa devina piloni sau sa preia rolul de locomotiva a unei miscari. 


Gata, am format trenul, avem locomotiva, sa pornim. Initial sustinerea e maxima si marja de manevra e relativ larga. Este momentul cel mai propice pentru schimbari dramatice la nivelul populatiei, existand disponibilitatea maselor sa le accepte, sperand in realizarea idealurilor pe care le-au votat. 


Euforia trece insa repede, iar expectanta atingerii binelui visat pune o presiune crescanda asupra locomotivei care trebuie sa confirme.


Pe drum, peisajul nevoilor zilnice se schimba functie de realitatea concreta. Acum vrem la munte, maine vrem la mare, poimaine acasa - toate imagini ale idealului maselor la un moment dat. Pentru simplificare am exclus situatia in care in acelasi timp o parte a sustinatorilor vroia la munte si alta la mare. 


Locomotiva, inca puternica si cu priza buna la tren dar si la sine, capteaza aceste sugestii se ajusteaza ruta de parcurs, incearca sa ofere o calatorie cat mai placuta electoratului.

Uzura. Improvizatiile.
In timp oamenii obosesc, masinariile se uzeaza, lupta cu rezistenta la inaintare si cu subansamblele care mai cedeaza ocupa tot mai mult din timpul celor care iau decizii. 


Preocuparea de a tine trenul in miscare, de a tine vagoanele la un loc, timpul totdeauna insuficient, cerintele tot mai alambicate ale electoratului, concurenta, inlocuirea de subansable din mers - in special prin grefare de la alte trenuri - precum si dificultatile de pe traseu distrag tot mai mult atentia locomotivei noastre dar si a personalului de bord.


In timp, creste numarul de amanari in a relua contactul cu sugestiile si cerintele calatorilor ducand la tot mai dese ignorari ale semnalelor care indica faptul ca idealurile nu mai coincid cu parcursul. 


La extrem, in faza de uzura maxima, ignorarea se transforma in impunerea unei realitati sub egida "noi suntem la putere, noi stim mai bine". Alteori sub forma, "stati aproape ca sa nu ne dezmembram". Din pacate, indiferent de idealurile de la care a pornit miscarea, de aici incolo parcursul intregului tren este clar.

Inceput, apogeu si final in proiectele politice.
Orice calatorie are un sfarsit. Orice proiect politic are un parcurs dar are si un final. Capacitatea deplina a unei persoane de a exercita o functie are si ea limita ei. Doar muritori suntem. 


Daca anii de reusite in functie ar fi insotiti de atentia in a recunoaste semnele de imbatranire ale proiectului si de grija constanta de a aduce in loc oameni noi cu priza la realitatea momentului, organizatia ar avea sansa unei durate matusalemice in timp. 


Daca in loc de a capta talentele doar pentru a le controla si bloca in acelasi timp in ascensiunea lor, le-am promova facand pasul inapoi la momentul oportun - instituind un mecanism in acest sens - trecerea la senectutea politica ar fi una glorioasa. Ar fi o situatie Win-Win-Win pentru partid, lideri dar si pentru electorat. 

Poporul vede. Daca nu vede, simte.
Priza la realitate pe care o are sau nu conducerea unui partid este imediat perceputa atat de mase cat si de structurile de la baza partidului. (Nu vom vorbi aici si de consecintele "invartelilor proprii" ale fiecarei rotite din angrenajul de partid asupra locomotivei.)


Masura in care sugestiile noi despre parcursul de urmat ajung in programul organizatiei precum si frecventa cu care noii oameni sunt promovati, constituie indicatori ai tineretii si adaptabilitatii acesteia si sunt perfect percepute de electorat. Pentru a evita socul la vederea diferentei dintre sondaje si scorul la vot, in opinia mea este recomandata masurarea permanenta a acestor parametri.


Am pornit in aceasta mica incursiune de la imaginea pe care o da suma idealurilor si nevoilor electoratului de la un anumit moment si de la faptul ca in timp aceasta imagine este schimbatoare. 


Rolul trecutului in viata electorala.
Mai exista o imagine pe care electoratul o pastreaza aproape - imaginea trecutului - sub forma ideii "nici atunci nu era bine dar nu era asa de rau".


Evident ca si aceasta imagine difera de la generatie la generatie, dar indiferent de continut, este pastrata aproape deoarece gandul la ea ofera o alternativa la temerile prezentului dupa un parcurs aventuros intr-o directie pe care am incercat sa o schimbam dar nu ne-am putut face auziti.


In lipsa unei miscari politice noi care sa sumeze nevoile actuale, la primele alegeri observam cum electoratul face rocada in speranta ca macar imaginea aceea a trecutului va avea mai multe in comun cu ceeace simte si cu nevoile pe care le are. 


Si astfel, calatoria continua spre noi imagini ale idealului, cu speranta ca nu se vor schimba prea mult pana cand se va ajunge la ele, dar mai ales ca nu se vor volatiliza, lasand loc desertului...

P.S. Dar ce se intampla ulterior cu locomotivele si trenurile care au pierdut contactul cu dorintele calatorilor? 


Cautati-le intre procentele de sub 1% de la alegeri. Le vedeti alergand de colo-colo, predicand aceleasi idei care la un moment le-au adus gloria si neintelegand de ce nu mai au nici macar ecou. Un cimitir de trenuri inca in miscare.

Despre ura si manipularea prin TV

Observam cu ingrijorare cantitatea enervare si nerabdare din aer legat de politica romaneasca. Oameni cu care alta data puteam discuta avand idealuri comune si dusmani politici comuni, astazi refuza orice argument.


Imediat ti se pune eticheta Basist, PDL-ist indiferent ca tu vrei sa scoti in evidenta ceva comun tuturor sau sa discuti la scara mai mare, pe principii spre exemplu si nu despre persoane sau partide. Nu mai e posibil sa teoretizezi... esti imediat acuzat de partizanat.

Cum e posibil? Cum s-a ajuns aici?

Redau mai jos parerea personala, derivata din observatii proprii:

Acum mai multi ani, cam prin 2007 cred, am inceput sa evit instinctiv televizorul, in special talk-show-urile. Simteam ca ceva nu e in regula cu tocarea zi de zi pe acelasi subiect.


Amuzat, caracterizam acrobatiile logice ale celor de pe sticla prin expresia:  “A face manevre pentru a intoarce vaporul in sufragerie“.


Am avut cateva perioade lungi in care nu m-am mai uitat la TV. Revenind si urmarind am avut senzatia ca “Oricat as lipsi de la televizor, nu am pierdut nimic“.


La inceputuri luam in deradere aceste incercari ale unui CTP sau ale unui Chireac sau mai stiu eu cine de a da o singura directie unei discutii indiferent de premisele de la care se porneste.


Instinctiv realizasem dupa putina mea pricepere ca ceva nu e in regula dar in toti acesti ani nu am trecut dincolo de cele doua propozitii redate mai sus si care sumarizau ce se intampla, negandind ce impact pot sa aiba.


Le constatam si eram bucuros de eliberarea mentala si sentimentala incercata dupa ce m-am mutat la casa mea si necumparandu-mi televizor nu am mai avut contact zilnic cu emisia continua. Si mai observam ce rau mi se facea cand intram din nou in contact cu emisiunile in mod ocazional.


Construirea unui reflex conditionat
Din punctul meu de vedere, ce se intampla atunci la TV – si anume, demonstrarea ca ceva e rau pornind de la indiferent ce altceva extrem de simplu de perceput, exploatand frica de mai rau si in special de saracie pe care o avem toti – era sa se repete zilnic un tipar de identificare a raului. Exersat deopotriva de moderatori si de public zilnic, zilnic, zilnic.


Ca ingredient absolut necesar era totdeauna fatalitatea. “se va intampla“, "suntem saraci", "nimanui nu-i pasa".


Variatiile introduse de la o zi la alta erau ideile sau faptele concrete de la care se pornea, lucruri asupra carora se aplica demonstratia.


Intretinerea reflexului conditionat. Armarea bombei.
De la o vreme ceva s-a schimbat si imi amintesc situatii de tipul urmator pe care le relatam prietenilor uimit:


“Am mers zilele trecute la o ruda apropiata, pensionara, in varsta, seara tarziu.
O gasesc fixata cu ambele maini inclestate de manerele fotoliului in fata televizorului.
- Ce s-a intamplat doamna?
- Iar ne taie astia pensia. Nu o sa ma mai descurc.


Ma uit si eu spre televizor. Pe ecran, pe banda cea mai mare titlul cu majuscule era: SE TAIE IAR PENSIILE.
Ascult fara sa vreau emisiunea pentru ca eram in vizita si constat urmatoarele:

• In rezumarile ce se faceau la revenirea in platou dupa pauzele de publicitate auzeam: Am revenit in platou. Discutam astazi despre preconizata taiere a pensiilor.
• Constatam ca se pornise de la o “preconizare” facuta de cineva cum ca daca nu stiu ce X fapt se intampla, ar putea scadea nivelul incasarilor la stat, fiind afectat in final bugetul de la pensii, si astfel s-ar putea sa nu mai aiba nici o sansa guvernantii sa dea decat pensii pe jumate. :-)
  Ceva la care nici macar logica initiala nu o puteam vedea bine si ce era mai important – semnalul venise de la un “analist” fara nici o legatura cu guvernarea. Deci nici un semnal oficial. O idee aruncata in vant.
• Dupa care discutiile abordau orice altceva atata timp cat loveau intr-o anumita directie ca si concluzie, reiterau fatalitatea si intretineau frica de ea.

Nici o demonstratie. Nici o sursa concreta credibila. Nici o legatura.


Diferente fata de inceputuri. Directionarea exploziei.
Ce am remarcat atunci diferit era ca:

• Fatalitatea ca ceva rau se va intampla cu siguranta era din start prezumata de privitor fiind nevoie doar de mesajul de pe burtiera
• Orele treceau in fata TV-ului in asteptarea demonstratiei ca fatalitatea s-a produs
• Se ajunsese sa se emita propozitia cu efect de panicare la inceput, sa fie reluata la fiecare sfert de ora dupa publicitate si sa nu mai fie nevoie de un substrat logic per se ci doar de o aparenta de logica in ceeace se spunea pentru ca deznadejdea si ura sa fie activate.
• Nu stiam ca in psihologie/psihiatrie puteam avea atunci de a face cu faza de intretinere si intarire a unui reflex

O guvernare, indiferent cat de buna ar fi ea si orice masuri ar lua nu va multumi pe toti. Evident ca in timpul asta, saracirea se producea. Dar fiecare lucru avea cauzele lui ce ar fi putut fi analizate concret.


Dar prin instaurarea fricii si terorii combinata cu ruperea logicii putin cate putin cu fiecare emisiune si transferarea rezultatului catre un grup sau o persoana, reflexul construit in timp pentru a se autointretine frica si a se putea activa ura la semnal este: “E rau, e de vina grupul acuzat si ieri, si azi, etc.“.


Repet: utilizand fondul de intamplari oricum nefericite din viata noastra, frica ca pica drobul si logica rupta undeva – se ajunge sa fie perfect logica propozitia “ploua afara, e de vina stiti voi cine”


Nu sunt nici psiholog, nici psihiatru dar cu totii admitem faptul ca nu cunoastem totul despre creierul nostru si cum poate fi folosit de noi dar si de altii.


De psihologia multimilor am auzit. Psihozele colective sunt admise ca posibile. De reflexe am auzit. De depresie am auzit. De picatura chinezeasca de asemenea. Despre grade de rezistenta diferite ale diferitelor persoane la ceva am auzit.


Efectele majore ale campaniei
Daca la inceput unii au ras si altii priveau cu neincredere – nimeni nu s-a gandit ca mesajul transmis zilnic ne ajunge pe toti din urma.

• Propagarea si la cei de opinii contrare. Uzura. ---> Co-dependentii (rude, prieteni, apropiati) au fost primii loviti chiar daca nu impartaseau initial opiniile.
  Atunci cand zilnic sau periodic esti nevoit sa combati cate o ruda sau prieten in incercarea sincera de a-l ajuta, in timp obosesti, dupa care preiei mai intai nervozitate, tristete ca ceva face ca tu sa nu te mai intelegi cu ai tai, de aici distanta e mica pana la depresie. Iar de la depresie poti merge mai departe in asimilare: cate un mesaj te prinde si pe tine, dupa care o expresie, dupa care fiind satul vrei si tu sa dispara obiectul criticat de toti, in speranta ca iti castigi rudele sau prietenii inapoi. 
• Izolarea sociala automata de catre subiecti a celui care rezista --->   In cel mai rau caz tehnica aceasta  duce la izolarea de catre ceilalti a celui care refuza sa se supuna logicii respective.

Tensiuni cu iz de benzina.
In timp, in public, construirea zilnica a opiniei urmarite, prin exploatarea fricii de si mai rau, duce tensiunea la cote inimaginabile si care sunt stapanite cu greu de subiecti.
Se simte de la primele gesturi si cuvinte. E in aer.


Astazi raul si partizanatul se confunda si sunt presupuse automat. Cei care au opinie diferita enerveaza. Facem zadarnic eforturi sa fim disociati de tinta pentru a argumenta altceva si nu reusim.


Nu am inca imaginea completa care e scanteia care va descarca toate aceste energii acumulate si nu stiu daca ea a fost aprinsa sau nu, dar tare nu as vrea sa vad rezultatul.


Acumularea e acolo si nici referendumul si nici alegerile nu o vor descatusa complet. E prea minutios construita in ani.


Daca din intamplare e ceva adevarat din ce spun aici, avem o problema si suntem in acelasi timp sah-mat pentru ca nu avem cum dezamorsa bomba. Speram sa se dezumfle treptat macar.