vineri, 27 iulie 2012

Media sociala, partidele si votul. Partea 1

Politica Dimboviteana in era Internetului ne-a oferit in ultimii ani exemple incredibile despre lipsa de priza a politicienilor la realitatile unei parti din ce in ce mai insemnate a populatiei cu drept de vot - cea care utilizeaza internetul - pe scurt, netizenii Romaniei.


NetElectoratul sau eElectoratul a fost luat de catre politicienii ultimilor ani fie ca o masa care nu conteaza in final la vot, fie ca un mediu ostil, stapanit de catre servicii sau de catre adversar.


Cel mai frecvent si aici este si vina felului de a actiona al partidelor noastre care se intorc cu fata spre cetatean doar in campania electorala, Internetul si media sociala au fost privite drept canale de transmitere a mesajului electoral - abordare identica cu cea a TV-ului sau a presei scrise, unde mesajul circula intr-o singura directie.


Fie ca vorbim de mesaje in lant, transmise de partid la un set de utilizatori si de acestia la alti utilizatori, fie ca vorbim de reclama cumparata (vezi PNL/USL si reclama pe google - din stenogramele recente), aceasta abordare a fost de regula impusa de catre trezirea inainte de vot la realitatea existentei a inca unui canal media ce trebuie utilizat. 


Agentiile de publicitate angajate in campanie sau grupele de gherila internet constituite ad-hoc inainte de alegeri au incasat bani frumosi de fiecare data, dar au dat rateuri enorme in a atrage electorat.


Nu am vazut pana acum persoana convinsa sa isi schimbe votul de catre aceasta risipa de bani de partid.


Ceeace a constituit insa o surpriza mare cam totdeauna pentru partide, a fost raspunsul plin de repulsie venit inapoi din internet. 


Ciocnirile au cel mai des loc pe forumuri atunci cand vorbim de gherila electorala precum si in comentariile de la articolele cotidianelor de presa, versiunea online.


Mediul online are caracteristicile lui proprii, prima fiind nu difuzarea rapida a informatiei cum gresit o interpreteaza politicienii obisnuiti sa nu dea ochii cu electoratul decat la 4 ani - ci feedback-ul rapid si dialogul obligatoriu. 


Ori aici ei nu sunt pregatiti. Sa primeasca raspuns si sa vina cu urmatorul astfel incat sa rezulte un schimb de idei.


SPAM-ul, fie ca este pe email, fie ca se face pe forum este automat depistat de netizeni si sanctionat ca atare initial cu avertismente si ulterior cu rejectarea.


Pe internet se construiesc idei, se dezbate, se publica ganduri proprii, se interactioneaza mult mai mult decat offline. Relatiile se construiesc in timp, cu fiecare noua contributie la o discutie si se rup repede daca se intra cu tancul in forum.


Pentru asa ceva politicienii nostri nu sunt pregatiti. Se vede de la o posta. Iar mercenarii online nici atat. Faptul ca sunt mii de surse de informare la indemana, faptul ca articolele de presa si istoria persoanei este ca o carte deschisa, toate acestea fac ca putini politicieni de la noi sa reuseasca sa sparga bariera aceasta de comunicare.


Cam toti au blog, pentru ca asta e reteta initiala propusa de consilierii de imagine din agentii, dar extrem de putini sunt cei care scriu regulat si aproape inexistenti cei care poarta un dialog minimal cu cititorii lecturand comentariile si raspunzand. 


Ca exemplu pentru astazi ca tot am ajuns la acest instrument, Blogul nu este nici pe departe o simpla fituica de partid sau pagina personala. Adevarat ca permite emiterea in eter a gandurilor sau a comunicatelor, dar utilizat la adevarata lui capacitate, poate fi  o mina de aur atat pentru politicianul care il detine, cat si pentru partid si pentru viata politica in general.


Hint-ul zilei: Politica in internet este exclusiv uninominala. 


Sa ne citim sanatosi.

joi, 26 iulie 2012

Cu locomotiva de la Alba ca Zapada la Fata Morgana

Mi se pare fascinant de studiat din punct de vedere psihologic fenomenul baleierii electoratului intre nou si vechi in decursul a catorva cicluri electorale. 


Elemente certe de progres care initial suscita interesul maselor, realizari remarcabile care pot fi trecute la capitolul castiguri pentru tara si democratie, ajung dupa o perioada sa fie complet ignorate de masa de votanti, acestia reintorcandu-se catre grupari sau partide care reprezinta trecutul.


Noi organizatii apar sau se formeaza din aglutinarea altora mai vechi in spatele unor personalitati noi. Beneficiaza o perioada de interes si sustinere, dupa care ciclul se repeta.


Ce anume determina aceasta baleiere a electoratului? Care sunt semnele ca proiectul politic se aproie de final? Ce s-ar putea face de la inceput pentru o longevitate crescuta a acestuia?   


Urmatorul text este o incercare a unui nespecialist de a-si explica mecanismele si de a identifica in parte cauzele dar mai ales posibile solutii pentru ca un proiect politic sa beneficieze de o durata cat mai lunga. Cuvinte cheie: nespecialist, observatii proprii, cautare de solutii.

Inceputurile. Entuziasmul. Pornirea.
O organizatie nou aparuta capteaza initial sustinerea unei mase a votantilor. Arzand etapele vom presupune ca a acumulat deja o sustinere suficient de larga pentru a castiga cu ceva procente un scrutin. 


Cu cat sunt mai mari nemultumirile fata de vechile structuri, cu atat mai mare sustinerea si succesul la scrutin obtinute de o noua idee. 


Cu cat este mai "fresh" platforma, cu atat sunt mai actuale idealurile inglobate si nevoile carora le raspunde, oferind speranta si culegand voturi. 


Pe aceasta platforma se promoveaza oameni noi, se creaza branduri individuale sau de grup care atrag si au sanse sa devina piloni sau sa preia rolul de locomotiva a unei miscari. 


Gata, am format trenul, avem locomotiva, sa pornim. Initial sustinerea e maxima si marja de manevra e relativ larga. Este momentul cel mai propice pentru schimbari dramatice la nivelul populatiei, existand disponibilitatea maselor sa le accepte, sperand in realizarea idealurilor pe care le-au votat. 


Euforia trece insa repede, iar expectanta atingerii binelui visat pune o presiune crescanda asupra locomotivei care trebuie sa confirme.


Pe drum, peisajul nevoilor zilnice se schimba functie de realitatea concreta. Acum vrem la munte, maine vrem la mare, poimaine acasa - toate imagini ale idealului maselor la un moment dat. Pentru simplificare am exclus situatia in care in acelasi timp o parte a sustinatorilor vroia la munte si alta la mare. 


Locomotiva, inca puternica si cu priza buna la tren dar si la sine, capteaza aceste sugestii se ajusteaza ruta de parcurs, incearca sa ofere o calatorie cat mai placuta electoratului.

Uzura. Improvizatiile.
In timp oamenii obosesc, masinariile se uzeaza, lupta cu rezistenta la inaintare si cu subansamblele care mai cedeaza ocupa tot mai mult din timpul celor care iau decizii. 


Preocuparea de a tine trenul in miscare, de a tine vagoanele la un loc, timpul totdeauna insuficient, cerintele tot mai alambicate ale electoratului, concurenta, inlocuirea de subansable din mers - in special prin grefare de la alte trenuri - precum si dificultatile de pe traseu distrag tot mai mult atentia locomotivei noastre dar si a personalului de bord.


In timp, creste numarul de amanari in a relua contactul cu sugestiile si cerintele calatorilor ducand la tot mai dese ignorari ale semnalelor care indica faptul ca idealurile nu mai coincid cu parcursul. 


La extrem, in faza de uzura maxima, ignorarea se transforma in impunerea unei realitati sub egida "noi suntem la putere, noi stim mai bine". Alteori sub forma, "stati aproape ca sa nu ne dezmembram". Din pacate, indiferent de idealurile de la care a pornit miscarea, de aici incolo parcursul intregului tren este clar.

Inceput, apogeu si final in proiectele politice.
Orice calatorie are un sfarsit. Orice proiect politic are un parcurs dar are si un final. Capacitatea deplina a unei persoane de a exercita o functie are si ea limita ei. Doar muritori suntem. 


Daca anii de reusite in functie ar fi insotiti de atentia in a recunoaste semnele de imbatranire ale proiectului si de grija constanta de a aduce in loc oameni noi cu priza la realitatea momentului, organizatia ar avea sansa unei durate matusalemice in timp. 


Daca in loc de a capta talentele doar pentru a le controla si bloca in acelasi timp in ascensiunea lor, le-am promova facand pasul inapoi la momentul oportun - instituind un mecanism in acest sens - trecerea la senectutea politica ar fi una glorioasa. Ar fi o situatie Win-Win-Win pentru partid, lideri dar si pentru electorat. 

Poporul vede. Daca nu vede, simte.
Priza la realitate pe care o are sau nu conducerea unui partid este imediat perceputa atat de mase cat si de structurile de la baza partidului. (Nu vom vorbi aici si de consecintele "invartelilor proprii" ale fiecarei rotite din angrenajul de partid asupra locomotivei.)


Masura in care sugestiile noi despre parcursul de urmat ajung in programul organizatiei precum si frecventa cu care noii oameni sunt promovati, constituie indicatori ai tineretii si adaptabilitatii acesteia si sunt perfect percepute de electorat. Pentru a evita socul la vederea diferentei dintre sondaje si scorul la vot, in opinia mea este recomandata masurarea permanenta a acestor parametri.


Am pornit in aceasta mica incursiune de la imaginea pe care o da suma idealurilor si nevoilor electoratului de la un anumit moment si de la faptul ca in timp aceasta imagine este schimbatoare. 


Rolul trecutului in viata electorala.
Mai exista o imagine pe care electoratul o pastreaza aproape - imaginea trecutului - sub forma ideii "nici atunci nu era bine dar nu era asa de rau".


Evident ca si aceasta imagine difera de la generatie la generatie, dar indiferent de continut, este pastrata aproape deoarece gandul la ea ofera o alternativa la temerile prezentului dupa un parcurs aventuros intr-o directie pe care am incercat sa o schimbam dar nu ne-am putut face auziti.


In lipsa unei miscari politice noi care sa sumeze nevoile actuale, la primele alegeri observam cum electoratul face rocada in speranta ca macar imaginea aceea a trecutului va avea mai multe in comun cu ceeace simte si cu nevoile pe care le are. 


Si astfel, calatoria continua spre noi imagini ale idealului, cu speranta ca nu se vor schimba prea mult pana cand se va ajunge la ele, dar mai ales ca nu se vor volatiliza, lasand loc desertului...

P.S. Dar ce se intampla ulterior cu locomotivele si trenurile care au pierdut contactul cu dorintele calatorilor? 


Cautati-le intre procentele de sub 1% de la alegeri. Le vedeti alergand de colo-colo, predicand aceleasi idei care la un moment le-au adus gloria si neintelegand de ce nu mai au nici macar ecou. Un cimitir de trenuri inca in miscare.

miercuri, 25 iulie 2012

Despre ura si manipularea prin TV

Observam cu ingrijorare cantitatea enervare si nerabdare din aer legat de politica romaneasca. Oameni cu care alta data puteam discuta avand idealuri comune si dusmani politici comuni, astazi refuza orice argument.


Imediat ti se pune eticheta Basist, PDL-ist indiferent ca tu vrei sa scoti in evidenta ceva comun tuturor sau sa discuti la scara mai mare, pe principii spre exemplu si nu despre persoane sau partide. Nu mai e posibil sa teoretizezi... esti imediat acuzat de partizanat.

Cum e posibil? Cum s-a ajuns aici?

Redau mai jos parerea personala, derivata din observatii proprii:

Acum mai multi ani, cam prin 2007 cred, am inceput sa evit instinctiv televizorul, in special talk-show-urile. Simteam ca ceva nu e in regula cu tocarea zi de zi pe acelasi subiect.



Amuzat, caracterizam acrobatiile logice ale celor de pe sticla prin expresia:  “A face manevre pentru a intoarce vaporul in sufragerie“.


Am avut cateva perioade lungi in care nu m-am mai uitat la TV. Revenind si urmarind am avut senzatia ca “Oricat as lipsi de la televizor, nu am pierdut nimic“.


La inceputuri luam in deradere aceste incercari ale unui CTP sau ale unui Chireac sau mai stiu eu cine de a da o singura directie unei discutii indiferent de premisele de la care se porneste.


Instinctiv realizasem dupa putina mea pricepere ca ceva nu e in regula dar in toti acesti ani nu am trecut dincolo de cele doua propozitii redate mai sus si care sumarizau ce se intampla, negandind ce impact pot sa aiba.


Le constatam si eram bucuros de eliberarea mentala si sentimentala incercata dupa ce m-am mutat la casa mea si necumparandu-mi televizor nu am mai avut contact zilnic cu emisia continua. Si mai observam ce rau mi se facea cand intram din nou in contact cu emisiunile in mod ocazional.


Construirea unui reflex conditionat
Din punctul meu de vedere, ce se intampla atunci la TV – si anume, demonstrarea ca ceva e rau pornind de la indiferent ce altceva extrem de simplu de perceput, exploatand frica de mai rau si in special de saracie pe care o avem toti – era sa se repete zilnic un tipar de identificare a raului. Exersat deopotriva de moderatori si de public zilnic, zilnic, zilnic.


Ca ingredient absolut necesar era totdeauna fatalitatea. “se va intampla“, "suntem saraci", "nimanui nu-i pasa".


Variatiile introduse de la o zi la alta erau ideile sau faptele concrete de la care se pornea, lucruri asupra carora se aplica demonstratia.


Intretinerea reflexului conditionat. Armarea bombei.
De la o vreme ceva s-a schimbat si imi amintesc situatii de tipul urmator pe care le relatam prietenilor uimit:


“Am mers zilele trecute la o ruda apropiata, pensionara, in varsta, seara tarziu.
O gasesc fixata cu ambele maini inclestate de manerele fotoliului in fata televizorului.
- Ce s-a intamplat doamna?
- Iar ne taie astia pensia. Nu o sa ma mai descurc.


Ma uit si eu spre televizor. Pe ecran, pe banda cea mai mare titlul cu majuscule era: SE TAIE IAR PENSIILE.
Ascult fara sa vreau emisiunea pentru ca eram in vizita si constat urmatoarele:
  • In rezumarile ce se faceau la revenirea in platou dupa pauzele de publicitate auzeam: Am revenit in platou. Discutam astazi despre preconizata taiere a pensiilor.
  • Constatam ca se pornise de la o “preconizare” facuta de cineva cum ca daca nu stiu ce X fapt se intampla, ar putea scadea nivelul incasarilor la stat, fiind afectat in final bugetul de la pensii, si astfel s-ar putea sa nu mai aiba nici o sansa guvernantii sa dea decat pensii pe jumate. :-)
    Ceva la care nici macar logica initiala nu o puteam vedea bine si ce era mai important – semnalul venise de la un “analist” fara nici o legatura cu guvernarea. Deci nici un semnal oficial. O idee aruncata in vant.
  • Dupa care discutiile abordau orice altceva atata timp cat loveau intr-o anumita directie ca si concluzie, reiterau fatalitatea si intretineau frica de ea.
Nici o demonstratie. Nici o sursa concreta credibila. Nici o legatura.


Diferente fata de inceputuri. Directionarea exploziei.
Ce am remarcat atunci diferit era ca:
  • Fatalitatea ca ceva rau se va intampla cu siguranta era din start prezumata de privitor fiind nevoie doar de mesajul de pe burtiera
  • Orele treceau in fata TV-ului in asteptarea demonstratiei ca fatalitatea s-a produs
  • Se ajunsese sa se emita propozitia cu efect de panicare la inceput, sa fie reluata la fiecare sfert de ora dupa publicitate si sa nu mai fie nevoie de un substrat logic per se ci doar de o aparenta de logica in ceeace se spunea pentru ca deznadejdea si ura sa fie activate.
  • Nu stiam ca in psihologie/psihiatrie puteam avea atunci de a face cu faza de intretinere si intarire a unui reflex


O guvernare, indiferent cat de buna ar fi ea si orice masuri ar lua nu va multumi pe toti. Evident ca in timpul asta, saracirea se producea. Dar fiecare lucru avea cauzele lui ce ar fi putut fi analizate concret.


Dar prin instaurarea fricii si terorii combinata cu ruperea logicii putin cate putin cu fiecare emisiune si transferarea rezultatului catre un grup sau o persoana, reflexul construit in timp pentru a se autointretine frica si a se putea activa ura la semnal este: “E rau, e de vina grupul acuzat si ieri, si azi, etc.“.


Repet: utilizand fondul de intamplari oricum nefericite din viata noastra, frica ca pica drobul si logica rupta undeva – se ajunge sa fie perfect logica propozitia “ploua afara, e de vina stiti voi cine


Nu sunt nici psiholog, nici psihiatru dar cu totii admitem faptul ca nu cunoastem totul despre creierul nostru si cum poate fi folosit de noi dar si de altii.


De psihologia multimilor am auzit. Psihozele colective sunt admise ca posibile. De reflexe am auzit. De depresie am auzit. De picatura chinezeasca de asemenea. Despre grade de rezistenta diferite ale diferitelor persoane la ceva am auzit.


Efectele majore ale campaniei
Daca la inceput unii au ras si altii priveau cu neincredere – nimeni nu s-a gandit ca mesajul transmis zilnic ne ajunge pe toti din urma.
  • Propagarea si la cei de opinii contrare. Uzura. ---> Co-dependentii (rude, prieteni, apropiati) au fost primii loviti chiar daca nu impartaseau initial opiniile.
    Atunci cand zilnic sau periodic esti nevoit sa combati cate o ruda sau prieten in incercarea sincera de a-l ajuta, in timp obosesti, dupa care preiei mai intai nervozitate, tristete ca ceva face ca tu sa nu te mai intelegi cu ai tai, de aici distanta e mica pana la depresie. Iar de la depresie poti merge mai departe in asimilare: cate un mesaj te prinde si pe tine, dupa care o expresie, dupa care fiind satul vrei si tu sa dispara obiectul criticat de toti, in speranta ca iti castigi rudele sau prietenii inapoi. 
  • Izolarea sociala automata de catre subiecti a celui care rezista --->   In cel mai rau caz tehnica aceasta  duce la izolarea de catre ceilalti a celui care refuza sa se supuna logicii respective.

Tensiuni cu iz de benzina.
In timp, in public, construirea zilnica a opiniei urmarite, prin exploatarea fricii de si mai rau, duce tensiunea la cote inimaginabile si care sunt stapanite cu greu de subiecti.
Se simte de la primele gesturi si cuvinte. E in aer.


Astazi raul si partizanatul se confunda si sunt presupuse automat. Cei care au opinie diferita enerveaza. Facem zadarnic eforturi sa fim disociati de tinta pentru a argumenta altceva si nu reusim.


Nu am inca imaginea completa care e scanteia care va descarca toate aceste energii acumulate si nu stiu daca ea a fost aprinsa sau nu, dar tare nu as vrea sa vad rezultatul.


Acumularea e acolo si nici referendumul si nici alegerile nu o vor descatusa complet. E prea minutios construita in ani.


Daca din intamplare e ceva adevarat din ce spun aici, avem o problema si suntem in acelasi timp sah-mat pentru ca nu avem cum dezamorsa bomba. Speram sa se dezumfle treptat macar.