Finalul Razboiului. Peisaj de iarna sufleteasca la 42 de grade Celsius.

S-a terminat. Unii spun ca a durat putin. Altii ca de o vesnicie se purta acest razboi. Cu totii aveau dreptate...

Fiecare a avut motivele lui de a porni la “lupta”. Fiecare a crezut. Si sigur in forul lui interior avea dreptate. Dar nimeni din jur nu o poate sti cu adevarat oricate explicatii ar da. Fiecare s-a batut cu fiecare. Fiind un razboi mediatic (internetul inclus) si nu in strada, victimele au fost cu mult mai multe iar sansele ca cineva perceapa miile de oameni suferind si sa desiste au fost aduse la minimum.

Rezultatul? Macel maxim. Prietenii distruse. Relatii de o viata puse in pericol. Resentimente pastrate (si care pot sa persiste peste ani) indiferent de declaratiile publice ale fiecaruia.

Realizand din cand in cand absurdul situatiei, intre cunoscuti apareau (din pacate zadarnic) apeluri de genul – “Nu avem noi cum sa ne certam. Ne stim de atata vreme si ca oameni si ca intentii. Legatura dinte noi primeaza.” …pentru ca, la o fraza spusa de celalalt mai tarziu in nu stiu ce explicatie (de ce naiba om simti nevoia sa ne explicam atata?), sa apara intrebarea din partea cealalta: “aaa…dar de ce crezi tu ca aia si nu ailalti? Deci tu afirmi ca [...]???” … si gata. Reset total!… si lupta continua intre frati.

In zadar se cautau puncte la care si ceilalti rezonau candva (e.g. “e razboi politic/media, nu le pasa de noi, mesajele sunt ale lor – lovitura de stat, anticomunism, rusia, etc, …de ce le dam crezare ca e doar manipulare si politicienii isi vad de ale lor?“, ...SAU... “acum 10 ani daca se depunea plangere penala pentru denigrarea tarii ai fi sarit ca ars, de ce acuma e doar nasol si nu te oripileaza? De ce nu te revolti?“)

INTR-ADEVAR – daca razboiul s-ar fi purtat pe campul de lupta sau in strada, pornit la comanda unica a conducatorilor fiecarei tabere, venea la un moment dat si intrebarea in mintile fiecaruia – “de ce naiba lupt eu pentru ca astia sa isi faca de cap in continuare?“, urmat de scaderi de ritm si abandon treptat.

Dar razboiul asta a fost diferit de celelalte purtate pe meleagurile noastre.

• Diferit prin mediul in care s-a produs: in casele fiecaruia, in mintile fiecaruia, in familii, intre prieteni (intretinut de TV si Internet).
• Si a mai fost diferit prin ceva: atzatzarea s-a facut in mai multa vreme (ani multi) – fie direct prin emisiuni, fie prin frustrarile inregistrate de fiecare soldat la faptele unei tabere sau alta, la nepasarea politicienilor, la flitul cu care trateaza realitatile vietii cotidiene – acumuland aceste frustrari dar neiesind in strada si netaxandu-le atunci cand faptele s-au produs.
  Romania a simtit aici pentru prima oara insuficienta votului la 4 ani pentru a da peste degete politicului care baga mainile in buzunarele cetatenilor. E doar simtita acut momentan. La analiza cauzelor si in reconstructie probabil ca unii isi vor da seama de necesitatea reactiei imediate a publicului pe instrumentele democratice si intre scrutinuri.
• Internetul si media TV in special au avut un efect pervers – transformarea tuturor “celorlalti” si egalizarea lor in ochii proprii. La fel cum e egal un accident auto sau un viol prezentat zilnic intre zeci de alte astfel de povesti horror (desi acolo dramele sunt reale) – tot asa cand evaluam opinii, am ajuns sa vedem doar diferenta intre opinia proprie si a celuilalt si sa o asociem fenomenului general difuzat pe media – in loc sa mai vedem individul si argumentul. Mai rau e in internet unde identificam un nick prin ce a spus si nu prin persoana.

Ce nu s-a luat in seama in dialogul sau lupta cu fratii: – faptul ca desi politicul a frustrat si sfidat pe toata lumea cu nerusinare 22 de ani,  frustrarea a luat forme personale si diferite la fiecare.
Aduse la momentul de maxima incordare ele s-au materializat in crezurile fiecaruia – simtite adanc in persoana proprie la momentul pornirii la “lupta”.
Pentru unii chiar a fost lovitura de stat. Pentru altii chiar venea Rusia. Pentru 8 milioane Basescu era dictator. Pentru nu mai stiu cati, dar mult mai multi, PDL erau criminali mafioti.  Pentru unii incalcarea unei hotarari CCR a echivalat sincer cu ceva grav. Pentru altii reactia internationala era grava. Pentru unii ce spune o tabara e manipulare. Pentru altii cealalta tabara minte. Pentru nu mai stiu care parte de populatie mafia trans-partinica e cauza si trebuie eradicata., etc.etc.etc. TOATA LUMEA AVEA DREPTATE !!

Doar ca prin efectul de egalizare a celorlalti in ochii proprii, de transformare a lor in mase cu ajutorul media – orice opinie care nu era proprie a devenit cel putin criticabila daca nu direct a dusmanului. Adaugand nervozitatea, furia chiar – rezulta instant o incaierare. Desi daca iei si analizezi semantic, logic, ideatic, filozofic sau etc – observi ca cel mai ades in “discutiile fratricide” (SIC) – bataia izbucnea pentru ca unul sustinea o idee iar celalalt nu sustinea ideea contrara ci doar o alta idee. Stupid dar adevarat.

Foarte comod a devenit rolul conducatorilor:  laboratoarele de mesaje nu au avut nevoie de multa munca de creatie – temele erau de ani de zile sub forma diverselor frustrari reale in fiecare (idei de tipul: comunism, mafie, hotie, nepasare, furt, minciuna, afaceri de grup, penal si fuga de penal, incompetenta, saracie, etc.). Tot ce trebuiau sa faca laboratoarele era sa vada ce idei exista, sa le preia pe cele care convin si sa le difuzeze asociat cu numele celeilalte tabere. Dupa care sa stea sa se uite la macel.

Nimanui nu i-a trecut prin cap probabil ca tot ce spun in acest timp indivizii simpli (si nu conducatorii fiecarei tabere) erau in mod nemijlocit frustrarile individuale vis-a-vis de tot politicul si nu de cealalta tabara.

S-a acuzat permanent manipularea atunci cand o idee coincidea cu ceeace spunea propaganda unei tabere. Geniala chestiunea aceasta – genial de convenabila exact conducatorilor fiecareia dintre tabere. Geniala pentru ca egalizeaza pe “ceilalti” care nu sustin exact aceleasi idei si ii transforma in inamici in mod reflex la auzirea mesajului emis de ei, geniala pentru ca umple de sensuri un gol imens pe care l-au lasat toti politicienii fara exceptie in planul ideilor, idealurilor, etc.

DAR: Daca luam inversunarea individuala a fiecaruia si o punem alaturi de mesajul emis, puteam observa ca era prea intensa pentru a fi doar vina propagandei din timpul razboiului sau din timpul pregatirii lui. Era mult mai adanca. Era in fiecare dintre indivizi.

Pervertirea sentimentelor:
Profitand de frica de manipulare au fost atrasi in lupta pana si cei care incercau sa se fereasca de masinaria de propaganda. S-au luat ideile din public, s-au pus pe portavoce, astfel incat, desi ele porneau din ingrijorari si simtaminte reale si adanci ale fiecaruia s-au transformat imediat in semn ca persoana respectiva e cu cealalta tabara sau ca e manipulata. Chiar daca istoria cuiva sau frica cuiva de ceva era reala. Punerea pe media o transforma in simpla propaganda la care persoana a achiesat. 

Una peste alta – spuneam ca e genial pentru ca prin acest razboi – s-a pervertit si transformat ura si repulsia legitime ale populatiei fata de hotia, minciuna, coruptia, nepasarea politicului din ultimii 22 de ani in ura fratricida – descarcand in directie controlata energii care puteau sa mature pe adevaratii vinovati.

Dezolant peisajul ramas. Vom avea de muncit mult la reconstructia sufleteasca si in paralel la curatat daramaturile si reconsiderat atat atitudinea noastra fata de politic cat si modul in care actionam fata de ceilalti. Totusi interesant de urmarit daca se accepta situatia in care am ajuns… pentru ca deschide cai noi si planteaza samanta noua.

Bine ca s-a terminat!
Ma duc sa imi pun proteza sufleteasca si sa imi iau carjele.