Media sociala, partidele si votul. Partea 2

In articolul anterior referitor la partidele politice si prezenta pe internet am incercat sa arat faptul ca in epoca actuala internetul poate ajuta la cresterea si mentinerea unui politician pe scena politica si in vizorul electoratului. Singura conditie: interactiunea si dialogul cu netizenii.

Am primit ca principala critica lipsa de timp pentru a dezvolta un dialog. Realitatea insa cred ca este in alta parte: lipsa obisnuintei dialogului direct cumulata cu fuga de efortul de adaptare la un set minimal de proceduri de lucru noi.

Este si normal, tinand cont de faptul ca pentru multi politicieni de pe scena noastra politica post elicopteriada, accederea la scaunul vizat era scopul care extenua toate fortele (mentale, fizice si financiare), dupa care, furtunile de partid sau cele ale societatii oricum ocupau tot timpul, iar reintoarcerea la electorat era la 4 ani cand se refacusera resursele de aruncat in joc pentru recastigarea scaunului.

De ce internetul nu este deschis oricarui politician roman:
Pentru a fi capabil sa dialoghezi pe teme politice trebuie in primul rand sa te intereseze politicul ca si mijloc de a face ceva, de a lasa ceva in urma, de a produce o schimbare. Pentru asta, trebuie sa ai o legatura fie cu fenomenul politic si social de la noi, fie cu domeniul in care vrei sa faci schimbarea. Sau cu ambele.

Daca atunci cand intri in lupta politica si/sau electorala ti-ai propus o misiune, ai intrezarit eventual o nisa si cateva cai de a ajunge la indeplinirea misiunii si esti in cautare de solutii - atunci nu numai ca vei gasi in dialogul cu cetatenii o placere dar si o sursa inestimabila de solutii.

Uitandu-ne la blogurile politicienilor observam ca au un oarece succes cei care exprima o ingrijorare, care pun o intrebare, care par sa treaca macar si minimal dincolo de simplul comunicat. Daca mai si raspund la sugestiile sau comentariile postate de vizitatori, deja petrecandu-se un minim de dialog, atractia este si mai mare pentru ceilalti cetateni.

Dupa descoperirea Google ca arma politica, e timpul sa descoperim forta comunitatilor online de la noi pentru gasirea de solutii.

Capcana feedback-ului fals: Numarul de prieteni. Lozincile. Incurajarile si Like-ul.
Pentru a iesi din sfera blogurilor vom trece la un alt instrument uzitat in ultima perioada: pagina proprie de facebook. Vom gasi deja mai multi politicieni care au pagina sau cont de FB.

In jurul acestor pagini roiesc vizitatori, incepand de la prieteni apropiati, colegi de partid sau simpatizanti (nu discut aici luptatorii de gherila digitala), vizitatori care vor da Like sau care vor comenta.

Daca analizam postarile pe facebook, aproape totdeauna vom gasi: Lozinci, Apeluri, Comunicate, Acuze, sau Preluari din alte surse. Ocazional vom avea cate o intrebare pusa de politician.

Daca analizam comentariile, vom vedea aproape intotdeauna aceelasi tipar: Raspunsuri tot prin lozinci. Incurajari. Linkuri catre alte articole.

Aproape toate aceste pagini au tema initiala lansata de politician si in rest raspunsurile si like-urile mentionate mai sus. Nu am gasit inca vreo interventie la raspunsul unui vizitator astfel incat sa rezulte un schimb minimal de idei. Nici macar un multumesc sau o apreciere a raspunsurilor bune sau care transmit ceva util.

Mai mult: astazi gasisem un politician care a lansat un mesaj de tipul:  aceasta pagina (de FB, n.r.) este doar de promovare. Rog trimiteti comentariile pe adresa blogului meu.
Curios din fire, am mers pe blog... unde am gasit doar articolul si nici un comentariu sau raspunsul la comentarii. Impresia imediata a fost ca daca se trimit comentarii, ele nu apar si pe site. Poate gresesc. Sunt curios insa - primeste vreun comentariu raspuns, chiar si numai prin email?

Este probabil si vina instrumentelor de automatizare a postarilor - la postarea de blog se posteaza automat si pe FB. Totusi, caut de cateva zile dialogul si nu il gasesc decat pe cel intre cetatenii internetului pe blogurile lor, in forumuri si atat.

Realitatea este ca psihologic ne este greu sa ne schimbam, sa adoptam noi obiceiuri. Mai degraba vom invoca lipsa de timp decat sa invatam ceva nou. Cu toate acestea, exista retete, proceduri, softuri si specialisti care ar putea sa demonstreze foarte simplu politicului ca o comunicare reala cu cetatenii poate avea loc fara acel imens efort de care se tem instinctiv si poate oferi in acelasi timp solutii cum nici nu banuiesc ca exista. Doar ca nu sunt aceiasi specialisti care i-au promovat pe politicieni pana acum. Mai  mentionez doar in treacat voluntarii care ar putea ajuta aceasta comunicare ca si echipa simplificand munca si interfatand comunicarea.

INTREBAREA EMISIUNII: ce sustinere va avea politicianul din partea unui netizen care i-a oferit o solutie intr-o discutie pe net - atunci cand cetateanul respectiv ar vedea macar pomenita acea solutie in discutiile publice la TV ale politicianului? Dar intr-un demers legislativ facut de acesta? Nici nu indraznesc sa ma gandesc.

Internetul este periculos. Poate naste sustinatori fanatici. Feriti-va dragi politicieni. :-)


P.S. Nu spun ca ceeace se face e rau. E un inceput, doar ca acum e o povara pentru ca nu i se acorda atentia cuvenita, pierzandu-se sanse masive la puncte electorale.

Referinta: Partea 1 a articolului

Media sociala, partidele si votul. Partea 1

Politica Dimboviteana in era Internetului ne-a oferit in ultimii ani exemple incredibile despre lipsa de priza a politicienilor la realitatile unei parti din ce in ce mai insemnate a populatiei cu drept de vot - cea care utilizeaza internetul - pe scurt, netizenii Romaniei.


NetElectoratul sau eElectoratul a fost luat de catre politicienii ultimilor ani fie ca o masa care nu conteaza in final la vot, fie ca un mediu ostil, stapanit de catre servicii sau de catre adversar.


Cel mai frecvent si aici este si vina felului de a actiona al partidelor noastre care se intorc cu fata spre cetatean doar in campania electorala, Internetul si media sociala au fost privite drept canale de transmitere a mesajului electoral - abordare identica cu cea a TV-ului sau a presei scrise, unde mesajul circula intr-o singura directie.


Fie ca vorbim de mesaje in lant, transmise de partid la un set de utilizatori si de acestia la alti utilizatori, fie ca vorbim de reclama cumparata (vezi PNL/USL si reclama pe google - din stenogramele recente), aceasta abordare a fost de regula impusa de catre trezirea inainte de vot la realitatea existentei a inca unui canal media ce trebuie utilizat. 


Agentiile de publicitate angajate in campanie sau grupele de gherila internet constituite ad-hoc inainte de alegeri au incasat bani frumosi de fiecare data, dar au dat rateuri enorme in a atrage electorat.


Nu am vazut pana acum persoana convinsa sa isi schimbe votul de catre aceasta risipa de bani de partid.


Ceeace a constituit insa o surpriza mare cam totdeauna pentru partide, a fost raspunsul plin de repulsie venit inapoi din internet. 


Ciocnirile au cel mai des loc pe forumuri atunci cand vorbim de gherila electorala precum si in comentariile de la articolele cotidianelor de presa, versiunea online.


Mediul online are caracteristicile lui proprii, prima fiind nu difuzarea rapida a informatiei cum gresit o interpreteaza politicienii obisnuiti sa nu dea ochii cu electoratul decat la 4 ani - ci feedback-ul rapid si dialogul obligatoriu. 


Ori aici ei nu sunt pregatiti. Sa primeasca raspuns si sa vina cu urmatorul astfel incat sa rezulte un schimb de idei.


SPAM-ul, fie ca este pe email, fie ca se face pe forum este automat depistat de netizeni si sanctionat ca atare initial cu avertismente si ulterior cu rejectarea.


Pe internet se construiesc idei, se dezbate, se publica ganduri proprii, se interactioneaza mult mai mult decat offline. Relatiile se construiesc in timp, cu fiecare noua contributie la o discutie si se rup repede daca se intra cu tancul in forum.


Pentru asa ceva politicienii nostri nu sunt pregatiti. Se vede de la o posta. Iar mercenarii online nici atat. Faptul ca sunt mii de surse de informare la indemana, faptul ca articolele de presa si istoria persoanei este ca o carte deschisa, toate acestea fac ca putini politicieni de la noi sa reuseasca sa sparga bariera aceasta de comunicare.


Cam toti au blog, pentru ca asta e reteta initiala propusa de consilierii de imagine din agentii, dar extrem de putini sunt cei care scriu regulat si aproape inexistenti cei care poarta un dialog minimal cu cititorii lecturand comentariile si raspunzand. 


Ca exemplu pentru astazi ca tot am ajuns la acest instrument, Blogul nu este nici pe departe o simpla fituica de partid sau pagina personala. Adevarat ca permite emiterea in eter a gandurilor sau a comunicatelor, dar utilizat la adevarata lui capacitate, poate fi  o mina de aur atat pentru politicianul care il detine, cat si pentru partid si pentru viata politica in general.


Hint-ul zilei: Politica in internet este exclusiv uninominala. 


Sa ne citim sanatosi.