Un produs nou pe piata... dilemele inceputurilor

Vand ce se cere? Sau vand ce stiu sa fac? - In politica ca si la business, piata dicteaza, antreprenorul alege pe riscul lui.

Cand pornesti o noua initiativa, fie in urma identificarii unei nise, fie pentru ca ai un anumit capital, atat intr-o intreprindere politica cat si intr-una de business identifici o piata cu regulile si nevoile ei, o nisa, capacitatile de productie si manifestare pe care le ai si un rezultat pe care vrei sa il obtii.
Evaluezi, te apuci si masori, proiectezi, iti faci un prototip si te gandesti cum sa il vinzi.

In ceeace vinzi ai de impacat mai multe realitati, incepand de la nevoile specifice ale publicului tinta si terminand cu mijloacele si efortul necesare pentru productie, promovare, desfacere, etc., fara a uita bineinteles de ceeace produce si vinde concurenta.

Numai ca de la proiectul initial, ideal, al produsului si pana la desfacerea in rafturi si incasarea banilor, se produc o sumedenie de transformari atat ale produsului cat si ale afacerii in sine ca mecanism.

Din pozitia antreprenorului incepator mai ales, desi afli ca se cere un anumit produs, cand este sa depui efortul pentru a-ti crea linia de productie pentru el, involuntar vei inclina tot mai mult spre ceeace ti-ai dori tu sa vinzi, in detrimentul a ceeace se cere efectiv pe piata.

Tendinta naturala este sa alterezi produsul pentru a-l face dupa chipul si asemanarea visului sau priceperii tale in a crea ceva. De regula, argumentul pentru aceasta alterare este aprentul cost mai scazut la productie (pentru ca stii deja sa faci lucrul respectiv si eventual ai si sculele necesare).

Din pacate, este o autoamagire, pentru ca nu economisesti nimic: Economia realizata prin producerea mai ieftina a ceeace stiai tu sa faci se pierde inzecit in efortul de a promova si vinde acel produs sau in efortul de a educa piata creind nevoia de produsele tale.


Din pozitia consultantului angajat pentru a ajuta la formarea si vanzarea produsului nou, tendinta de a face ceeace stii mai bine se va materializa in incercarea de a transforma produsul clientului pentru a-l aduce la ceeace stie consultantul sa promoveze cu efort cat mai mic. Rezultatul poate fi cel mult un succes pe perioada scurta sau medie intrucat au fost eliminate din produs o parte din caracteristicile cu bataie lunga care i-ar fi asigurat nisa pe timp indelungat.

In ambele perspective afacerea are de pierdut, crescand costurile de operare, pentru simplul fapt ca pana sa ajunga in rafturi, produsul a fost modificat pe ici pe colo (uneori in parti esentiale) indepartandu-l de ceeace cere piata, crescand nevoia de a compensa rabatul facut fie prin promovare mai puternica, fie prin cost mai scazut la raft.


In politica e aproape similar, dar mult mai greu de compensat:
Identifici o nisa, un procent de populatie care ti-ar da votul daca vii in intampinarea nevoilor lor. Abia intrand pe scena, ai priza cea mai mare la nevoile celor pe care ii vizezi.

Ceeace vrei sa faci este un partid politic - aparent un produs comun - dar cu caracteristici care se adreseaza unui anume public tinta. Natural, vei vrea sa aduci oameni care stiu cum functioneaza un partid politic, scapand din vedere tendinta lor absolut naturala de a face tot ce stiu ei mai bine sa faca, cu efort minim.

Pe parcursul infiintarii, dezvoltarii si al promovarii partidului, atat diversele obstacole sau nevoi imediate, cat si membrii cu ceva experienta, dar si consultantii angajati, toti si toate vor pune presiune pe imaginea initiala, incepand sa o modifice putin cate putin.

Numai ca: 
Spre deosebire de produsele de la raft, in politica iti anunti de la inceput caracteristicile produsului. Ca urmare, publicul care te urmareste in evolutie isi va da seama mult mai repede daca te-ai departat de la ce ai enuntat initial ca scop si principii. Un detergent care si-a schimbat compozitia si nu mai spala la fel de bine, pierde piata intr-un timp mai indelungat. In politica, partidul o pierde foarte rapid.

Pierderea aceasta vei incerca sa o compensezi initial prin largirea bazei de votanti careia i te adresezi. Numai ca aceasta abordare marcheaza de fapt finalul declinului. Sunt pline rafturile din magazine de telecomenzi universale dar in ordinea preferintelor publicului vin mai intai telecomenzile dedicate si abia mai apoi cele universale, cand cea originala s-a stricat.

In politica, fiecare alterare generata de un nou compromis oricat de mic, este mai daunatoare ca efect decat anuntul ca de maine, partidul abandoneaza linia cutare si se muta pe linia cutare in virtutea crezului cutare.

Deci atentie la argumentele date de consultanti si chiar de proprii membri cand ti se cere sa renunti la o caracteristica sau alta a produslui tau politic. Confrunta cu realitatea electoratului si mai ales cu ceeace ai enuntat tu public de la inceput ca va fi demersul tau. E usor sa tai din nebagare de seama cele 20% din caracteristici care iti aduceau 80% din voturi.

Daca pe piata bunurilor de larg consum, calitatea unui produs poate fi readusa cu ceva efort la ceeace a fost initial, pe piata politica, poate doar prin schimbarile totale de oameni din organizatie mai poti repara ceva. Publicul uita mai greu o promisiune facuta si neonorata.








\

Media sociala, partidele si votul. Partea 1

Politica Dimboviteana in era Internetului ne-a oferit in ultimii ani exemple incredibile despre lipsa de priza a politicienilor la realitatile unei parti din ce in ce mai insemnate a populatiei cu drept de vot - cea care utilizeaza internetul - pe scurt, netizenii Romaniei.


NetElectoratul sau eElectoratul a fost luat de catre politicienii ultimilor ani fie ca o masa care nu conteaza in final la vot, fie ca un mediu ostil, stapanit de catre servicii sau de catre adversar.


Cel mai frecvent si aici este si vina felului de a actiona al partidelor noastre care se intorc cu fata spre cetatean doar in campania electorala, Internetul si media sociala au fost privite drept canale de transmitere a mesajului electoral - abordare identica cu cea a TV-ului sau a presei scrise, unde mesajul circula intr-o singura directie.


Fie ca vorbim de mesaje in lant, transmise de partid la un set de utilizatori si de acestia la alti utilizatori, fie ca vorbim de reclama cumparata (vezi PNL/USL si reclama pe google - din stenogramele recente), aceasta abordare a fost de regula impusa de catre trezirea inainte de vot la realitatea existentei a inca unui canal media ce trebuie utilizat. 


Agentiile de publicitate angajate in campanie sau grupele de gherila internet constituite ad-hoc inainte de alegeri au incasat bani frumosi de fiecare data, dar au dat rateuri enorme in a atrage electorat.


Nu am vazut pana acum persoana convinsa sa isi schimbe votul de catre aceasta risipa de bani de partid.


Ceeace a constituit insa o surpriza mare cam totdeauna pentru partide, a fost raspunsul plin de repulsie venit inapoi din internet. 


Ciocnirile au cel mai des loc pe forumuri atunci cand vorbim de gherila electorala precum si in comentariile de la articolele cotidianelor de presa, versiunea online.


Mediul online are caracteristicile lui proprii, prima fiind nu difuzarea rapida a informatiei cum gresit o interpreteaza politicienii obisnuiti sa nu dea ochii cu electoratul decat la 4 ani - ci feedback-ul rapid si dialogul obligatoriu. 


Ori aici ei nu sunt pregatiti. Sa primeasca raspuns si sa vina cu urmatorul astfel incat sa rezulte un schimb de idei.


SPAM-ul, fie ca este pe email, fie ca se face pe forum este automat depistat de netizeni si sanctionat ca atare initial cu avertismente si ulterior cu rejectarea.


Pe internet se construiesc idei, se dezbate, se publica ganduri proprii, se interactioneaza mult mai mult decat offline. Relatiile se construiesc in timp, cu fiecare noua contributie la o discutie si se rup repede daca se intra cu tancul in forum.


Pentru asa ceva politicienii nostri nu sunt pregatiti. Se vede de la o posta. Iar mercenarii online nici atat. Faptul ca sunt mii de surse de informare la indemana, faptul ca articolele de presa si istoria persoanei este ca o carte deschisa, toate acestea fac ca putini politicieni de la noi sa reuseasca sa sparga bariera aceasta de comunicare.


Cam toti au blog, pentru ca asta e reteta initiala propusa de consilierii de imagine din agentii, dar extrem de putini sunt cei care scriu regulat si aproape inexistenti cei care poarta un dialog minimal cu cititorii lecturand comentariile si raspunzand. 


Ca exemplu pentru astazi ca tot am ajuns la acest instrument, Blogul nu este nici pe departe o simpla fituica de partid sau pagina personala. Adevarat ca permite emiterea in eter a gandurilor sau a comunicatelor, dar utilizat la adevarata lui capacitate, poate fi  o mina de aur atat pentru politicianul care il detine, cat si pentru partid si pentru viata politica in general.


Hint-ul zilei: Politica in internet este exclusiv uninominala. 


Sa ne citim sanatosi.