Invitatie la... inceputuri?

Politica si democratia romaneasca a ultimilor 22 de ani au avut ca baze initiale definitiile pe care le cunosteam la revolutie despre aceste notiuni (o imagine personala asupra notiunilor, desprinsa fie din ce aflam de la batrani, fie din carti, fie din inventivitatea noastra, combinat cu ceeace nu doream sa se mai repete) si nu o educatie solida in domeniu. E un truism. Dar...

Peste aceste imagini perfect indreptatite, clasa conducatoare a turnat continuu galeti de apa rece, descurajand sistematic implicarea, pervertind sensurile si agitand sloganuri de ura fata de celalalt si ura de clasa, sadind indoiala in colegul de partid sau in cel de alaturi. Nu pot fi condamnati decat in masura in care era premeditat totul. Altfel, daca ar fi sa le acordam prezumtia de nevinovatie, nu putem spune decat ca asta era definitia lor despre democratie si politica, construita din ce stia fiecare, doar ca s-au coagulat mai repede sub dezideratele financiare si de putere comune.

Am plecat la drum cu 22 de ani in urma asa cum pleci in prima zi de scoala, cu o imagine despre ce frumos va fi, ce vei invata, dupa care, in timp inveti ca lucrurile sunt altfel. Termini apoi scoala si constati ca in practica e iarasi altfel. Dar observi totusi ca cei care nu au sarit peste ore si isi amintesc definitiile si clasificarile macar, se descurca mai bine. Si ajungi dupa dificultati mai mari sau mai mici, dar de regula mai mari, la concluzia ca ar fi bine sa reiei unele lucruri de la zero…chiar si la un seral personal sau de grup.

Am sperat cu totii poate pe undeva, ca se poate sari peste anumite lectii, dorind sa fim mai repede in randul  democratiilor cu traditie, dar din incercarea “privilegiatilor” de as-i pastra privilegiile, am trecut si trecem pana la urma prin fiecare lectie la care am lipsit cat eram sub alt regim, trebuind sa luam din urma si sa citim temeinic manualele.

In afara de nazuintele noastre, nu am avut nici o definire comuna dobandita printr-o educatie si experienta comune (nici pe civic, nici pe politic nici pe nimic). Am avut si avem doar ce ne-au invatat “ei” prin dezastrele politice, economice si umane provocate pana acum… dezastre menite a indeparta si trece in derizoriu ideea, competenta, omul, efortul, dialogul, principiul, doctrina, concurenta reala (pe orice plan, de la economic si pana la cea de idei)…. toate fiind doar un alt mod de a sugruma elitele, dar cu rezultat similar tehnicilor din perioada comunista. Poate chiar mai eficient, pentru ca nu mai avem incredere nici sa dialogam, nu mai vorbesc de a ne implica.

Ca sa incercam si exemple, s-a ajuns la definitii de tipul: dreapta (sau stanga) este ceeace nu fac ceilalti.  Este opusa partidului cutare sau ideilor lui X. Iar doctrina adevarata este reflectata in ce fac eu si propun eu. [...] Ca sa nu mai vorbim de ideile care au devenit reflexe, gen:  politicienii urmaresc doar interesul propriu, nu conteaza votul meu, nu are rost sa strig pentru ca ma fac de ras si nimeni nu aude, politica e o cloaca si nu are rost sa te bagi, etc.

Iar pentru a pune capac, dupa ultimele evenimente am ajuns la a ne fi frica efectiv sa spunem ce credem chiar si in familie sau intre prieteni.

Daca le punem pe toate in tablou vedem un efort sustinut de a nu se porni de la bazele reale (ale politicii, democratiei, civismului, concurentei libere, etc.), pentru ca asta inseamna ca pozitiile celor care au acaparat puterea s-ar clatina.

Pana si cerinta pe care o mai aveam uneori de a vedea la opozitie contra-propuneri, gandire referitoare la ce trebuia facut si competenta dovedita prin rationamente si explicatii (macar un amarat de “de ce nu e buna masura luata de cei de la putere” in locul negarii permanente a oricarei masuri si a atacului la persoana continuu) este rodul unei pervertiri: Inca astept sa imi spuna altii cum trebuie sa fie. Inca astept sa gaseasca altii solutia pentru mine ca cetatean…in loc sa o caut si eu si sa incerc sa le-o transmit.

Incercand sa ne regasim si sa ne desfasuram si noi intre ce nu ne place si ce ne-am dori, intre raul cel mai mic si raul cel mai mare – realizam, mai ales dupa ultimele evenimente ca e stramt locul. Treptat ne dam seama ca e singurul spatiu pe care cei din politica de pana acum ni l-au lasat.

Falimentul politicului post-decembrist e clar. Pe toata linia. A alege numai intre raul cel mai mic si cel mai mare nu prea mai e o optiune. Dar pentru a construi, tot de temelie, proiect, echipa si material e nevoie. 

Si de aici si intrebarea-invitatie: care sunt bazele? Cum se pune temelia? Cum se face un proiect? Care e proiectul cel mai bun? Ce materiale ne trebuiesc? Ce materiale avem? Cum facem rost de celelalte?  Cum gasim echipa? Cum pot fi duse ideile spre zona publica?

Se pare ca sunt mai multe intrebari, nu una. Asa a rezultat si statuia ganditorului de la Hamangia probabil… in urma unui dezastru politic.

Invitatia ramane totusi...

Apel catre noua societate civila!

Societatea civila suntem noi toti. Eu, Tu, Ei, Noi cei care traim si muncim in Romania si noi cei carora nu ne este indiferent incotro mergem si suntem afectati de ceeace se intampla.

In ultimii ani pe canalele media s-a denigrat sistematic tot ce se putea din structurile statului roman. S-a sadit neincrederea, s-a atacat absolut tot, avand ca rezultat direct descurajarea noastra de a mai apela la stat si la structurile sale, convinsi fiind ca nimeni nu isi mai face treaba.
 
Traim momente nemaivazute de cand USL a inceput actiunea de suspendare a presedintelui ales. Fiecare particica a statului este compromisa declarativ sau prin actiuni, este demolata orice urma de structura pe care noi, societatea civila sa ne mai putem baza. 

Scopul final este acela de a-i descuraja pe cei care lucreaza in structurile statului si in justitie, si care au inteles sa isi faca datoria, ei fiind singurii care mai rezista in pozitiile in care au ajuns. Numai ca si rezistenta lor are limite...

Dragi prieteni, 
Am trimis impreuna scrisori catre ambasade si UE pentru a atrage atentia asupra a ceeace se intampla. Am redactat si semnat petitii la inceputurile actiunii USL. Am spravegheat votul si am semnalat neregulile.

Dar de atunci, gradat, reactiile noastre ca si cetateni indignati si amenintati direct, au slabit incet incet in intensitate, ajungand sa fim mai mult spectatori si comentatori decat implicati direct, sperand ca justitia va rezista pana la urma in fata asaltului. NU ESTE SUFICIENT DIN PACATE.

In conditiile si situatia de astazi, o societate civila treaza si cu experienta, intr-o tara asa cum ne-o dorim, ar reactiona minimal astfel:
–> Fiind atenta zilnic la orice pas, afirmatie, posibil act de tradare, denigrare, etc
–> Analizand permanent fiecare act normativ sau fapta a politicienilor si consecintele posibile

...si reactionand vizibil prin grupuri, asociatii sau indivizi care se simt amenintati sau afectati de toate acestea:
–> redactand si trimitand pentru fiecare fapta, plangeri, sesizari, contestatii in tara
–> redactand si semnand petitii
–> organizand manifestari (nu neaparat manifestatii) de sensibilizare civica in care sa explice si altora sau sa le atraga atentia. Lista poate fi completata cu nenumarate activitati.

Caracteristica prinipala absolut necesara astazi: sa dovedim aceeasi tenacitate si insistenta ca si cea dovedita de USL.

Dincolo de chestiunile care privesc in ansamblu Romania ca stat NATO si membru UE (grave de tot precum denigrarea SIE, a justitiei, etc), suntem asaltati prin fapte grave care ne afecteaza direct precum actiunile sau mai degraba inactiunile din plan economic !!

Daca nu reactionam la fiecare incalcare a drepturilor noastre individuale sau comune, pericolul cel mai mare il reprezinta DESCURAJAREA CELOR CARE INCA MAI CRED SI SUNT IN INSTITUTII CA ULTIMA REDUTA IN CALEA COMPROMITERII INTREGULUI STAT. 
Acestia, trezindu-se singuri, vor ceda pana la urma!

Ei au nevoie sa vada ca in afara de persoana si libertatea proprie mai au pentru cine lupta!
Nu mai sunt suficiente doar iesirile TV ale politicienilor. De aici poporul trebuie sa preia lupta de rezistenta.

Am fost in stare sa invatam boicotul, minunata premiera in democratia romaneasca! Mai sunt si alte actiuni democratice pe care trebuie sa le invatam ca societate civila si care pot raspunde rapacitatii cu care politicul incearca sa ia toata puterea. Ce alegem pe mai departe?

Fara reactii individuale sau de grup prompte si continue, indiferent cat de mici grupurile, nimeni nu mai are pentru ce lupta din serviciile, institutiile si chiar dintre politicienii care se zbat pentru normalitate. Da, exista si dintre acestia. Dar vor disparea daca nu ii sustinem.

–
P.S. Cineva a venit la un moment dat cu o idee pentru a incuraja politia sa apere pe cetateni: Atunci cand un politist a indraznit sa ia atitudine si s-a luptat cu infractorul si l-a dovedit iar lupta a devenit publica – societatea civila sa-i trimita politistului o Diploma de Apreciere si Multumire pentru Eroism in Slujba Cetatenilor si de Incurajare. Conferita de cei aparati. :)
O forma pasnica si democratica de semnal trimis celor chemati la datorie. 
Haideti sa mai gasim astfel de idei.

Haideti sa actionam si sa indemnam la reactie. E dreptul nostru, e timpul nostru.